23 Jun, 2009
Cafeaua nu mai ajunge nici pe-o masea
Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor
Cand eram mica, ma urcam pe scaune, pietre sau scari sa par mai inalta, sa par om mare. Azi, daca as putea, m-as baga sub scaune, pietre sau scari.
Nu inteleg de ce mi-e la fel de cald ca ieri, desi azi e o diferenta considerabila de grade. La fel, nu prea am inteles ieri ce s-a intamplat cu lumea de vreme ce ploaia era atat de gri si de densa, incat nu prea mai vedeam blocul de vizavi. Nu mai inteleg nici de ce am visat ca ma dadeam cu sania.
Am inceput sa cred ca am nevoie de mult, mult mai multa cafea decat imi permit sa beau. Ar trebui sa ma trezesc in fiecare dimineata la 5, pentru a putea sta si savura cele doua cani de cafea de care simt ca am nevoie ca sa ma simt ok si ca sa nu mai am chef sa ma bag sub scaune, pietre sau scari. Dar e impotriva fiintei mele sa ma trezesc dimineata la 5.
Nu stiu, am pofta de un curcubeu. Citesc stirile. Cica “poluare de proportii”. Si mi se pare ciudat. Adica putem sa poluam mai finut, ca-i mai dragut; totul e sa nu fie de proportii.
Caini cu covrigi in coada nu mai exista. Ma tot uit dupa ei si nimic!…
