Sa va zic. In conditiile in care nu ma mai uit cu ce ma imbrac, in care nu-mi mai aranjez coama de par care oricum sta cum vrea dansa, in care sunt din ce in ce mai obosita, in care totul mi se pare oarecum grotesc si mai mult scarbos, in care principala mea grija, departe de cele metafizice cu care imi umpleam zilele odinioara, e ca trebuie sa platesc contributia la casa de pensii…
… ce sa se mai aleaga de nisip? De cheful de zburat, asa, sontac-sontac, fara aripi, dar oricum, zburat?
Nu ma simt linistita si chestia asta incepe sa devina apasatoare. Am reusit sa strang iar prea multe vorbe si prea multe fapte, contradictorii toate, ca sa mai fie clar. Sunt uimita de chestiile pe care le vad acum in jur si pe care nu prea le-am vazut, desi cred ca erau si inainte, si de reactiile mele la ele. Uau, zic eu si pun punct. Si atat.
Imi trebuie un cocktail, cred, imi trebuie pofta mea de citit, ce s-a intamplat cu ea? Imi trebuie un baros sa dau cu el in aparatul asta de aer conditionat care ma sufoca, imi trebuie o punte de legatura.
