Oamenii uita… sau, ce oroare, nu

Posted: July 27th, 2009 | Author: | Filed under: Eu cu mine, La naiba! | Tags: , , , , , | No Comments »

Am intalnit atatia oameni care uita sa fie frumosi, de parca ar fi greu. Sau care nu stiu sa fie frumosi si nu vor sa invete. Oameni care cred atat de mult in estetica uratului, insa o aplica aiurea. Oameni care nu stiu sa-si pieptene gandurile si sa-si dea cu fixativ peste privirea sagalnica.

Si nu e greu deloc. E la indemana tuturor.

*

Am crezut ca daca nu mai pot sa citesc e pentru ca am ales carti mustind de furie si de intamplari neplacute. Se pare insa ca, adesea, tristetea e cel mai bun indemn pentru a citi ceva.

Nu am nicio disciplina a lecturii; stiu numai ce imi cere momentul si gandul. Iar cand aleg sa nu le ascult, mi se intampla fie sa nu mai pot citi, fie sa citesc sute de pagini pentru ca, la final, sa nu mai tin minte nimic.

“Din nefericire, el nu mai este, iar intre noi au ramas nespuse lucruri esentiale. Cand dragostea este deja nerostita, iar vechile rani raman fara alinare, descoperim ultima singuratate: aceea a indragostitului fara iubita, a copiilor fara parinti, a tatalui fara copii.” (Ernesto Sabato, “Inainte de tacere”).

Ma intreb cate parti reale din mine mai pot scormoni in cautarea a ceva ireal. Mi-e teama ca nu pot sa scriu decat autentic si pornind de la ceva ce am simtit sau trait, insa aceste chestiuni sunt asa de finite, incat mi-e mila de paginile ce raman nescrise.



Leave a Reply