A sunkissed world

23 Aug, 2009

It’s time to go again…

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor

“It’s time to go again to your blue room”

Asa l-am auzit eu prima oara pe Bono live. Si inima mi s-a urcat in gat, pe un trotuar in Zagreb, in jur de 3 dupa-amiaza, in august, in luna care inseamna cel mai mult pentru mine. Era doar sound check-ul pentru concert, insa pentru mine insemna tot, insemna ani de zile de ascultat cantecul asta in camera mea, deloc albastra, gandindu-ma ca n-o sa-l ascult nicodata live. Si uite ca-l ascultam, chiar daca era pe un trotuar in Zagreb, in august, la ora 3 dupa-amiaza si nu eram in nicio camera albastra, desi le vizualizam pe toate in care as fi vrut sa fiu, pe rand.

Brusc, s-au deschis portile spre concert, pe la 4 si ceva, trase si de cateva maini de fani nerabdatori. Si am inceput alergarea spre un loc cat mai bun, fuga-fuga pe stadionul Maksimir, uite poarta de la golden circle, uite ca e loc, hai… Si m-am oprit in fata gardului, pe linia microfonului. Loc in care, cateva ore mai tarziu, aveam sa-l privesc in ochi pe Bono in timp ce-mi canta asta:

“If you wanna kiss the sky, better learn how to kneal”.

Mysterious Ways si One si Walk On si Sunday Bloody Sunday si Unforgettable Fire, si o gramada de cantece pe care U2 nu mi le-au cantat live, dar care m-au facut sa simt, intr-un moment sau altul. Kite, cand ma gandeam la tata. Bad, cand ma gandeam la mine. Numb, cand taceam si invatam. Staring At The Sun, cand stiam ca e mai mult decat ce pot eu sa vad cand privesc in soare. The Fly, cand ma simteam poeta. Pe toate le-am simtit, printre indemnurile pacifiste ale lui Bono si cuvintele lui in croata, printre dansurile cu camera video si privirile lascive catre public, printre zambetele sclipicioase ale lui Adam, profesionalismul ritmat al lui Larry si indemanarea de gheata a lui The Edge.

Sper sa pot scrie o recenzie mai adecvata la un concert U2 decat asta. Deocamdata, e tot ce pot.

Zooming in
Zooming out
Nothing I can do without
A lens to see it all up close
Magnifying what no one knows
Never in company
Never alone
No car alarm
No cellular phone

Share this: Twitter | Facebook

2 Responses to "It’s time to go again…"

1 | ariel

December 14th, 2009 at 2:42 pm

Avatar

cautam ceva despre melodia asta … si am dat peste ce ai scris aici … pentru mine este cea mai frumoasa melodie care s-a scris in lumea asta … si o ascult de ani de zile intr-o camera albastra aproape obsesiv , zi de zi de cand am auzit-o pe un generic de film al lui michelangelo antonioni . Sper sa ajung sa il acult vreodata live asa cumai avut tu norocul asta .

2 | sunkissed

December 14th, 2009 at 3:06 pm

Avatar

:) si eu sper, e ceva cu adevarat minunat.
ma bucur ca-ti place

Comment Form

Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

August 2009
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki