Realitati de week-end

Posted: September 14th, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 4 Comments »

Eram acasa cu mama sambata si vorbeam despre una, alta. Ca intre mama si fiica. Si brusc, o revelatie ne-a lovit pe amandoua. O revelatie pe cat de adevarata, pe atat de ciudata, amuzanta si dureroasa, toate in acelasi timp.

Am constatat ca, pentru multe din rudele mele, daca nu pentru majoritatea, persoana mea nu are nici macar cea mai mica semnificatie. Nu sunt nici macar genul acela de ruda de care sa-ti amintesti cand vine Craciunul – asta ca sa nu mai zic sa tina minte cineva ziua mea de nastere, ca deja ar fi prea mult.

De cand eram eu in liceu, rudele mele care nu sunt mama, bunica din partea mamei, unchiul si matusa mea s-au evaporat. Pur si simplu nu le-a mai pasat. Dupa ce a murit tata, in afara de sora lui, toti au gasit de cuviinta sa uite ca sunt. Aveam 17 ani, nu pot sa cred ca e cumva vina mea sau ca nu am facut eu ceva.

Intre timp, am intrat la facultati, le-am terminat, m-am angajat – doar ca nu m-am maritat, ca sa “intru in randul lumii”. Daca as face asa si as trimite – prin absurdul cel mai mare – invitatii, sunt convinsa ca ar veni si m-ar certa tot pe mine ca nu am dat niciun semn atatia ani. Ia sa vedem, cine trebuia sa dea un semn? Adolescentul ramas fara un parinte? Hm? Daca intamplator mai vorbesc cu unul dintre ei, vaaai, ce-ai mai crescut etc etc etc. Si “trebuie” sa ne mai vedem. E oarecum amar, pentru ca de unii inca mi-e drag, pentru ca eu nu ma invat minte.

In fine, ce am mai constatat impreuna cu mama este ca nici macar nu ne pasa. Sunt atatea cazuri in care aud de rude interesate, de rude false, sunt atatea ocaziile in care oamenii isi barfesc neamurile, atatea in care “Vai. ce surpriza, bine ati venit!” inseamna de fapt “Ia uite-i si pe astia, nu puteau da un telefon”, atatea in care intr-adevar, aia puteau da un telefon, dar i-a durut la basca. Atatea mancatorii si mizerii, incat sincer pot sa spun ca ma bucur ca am ramas cu o familie mica. Stiu sigur ce sa ma astept de la ei, stiu cat sunt dispusa sa le dau si stiu ca o sa ma ajute ori de cate ori am nevoie, la fel cum stiu ca si eu as face orice pentru ei.

E mult mai sanatos. Selectie naturala, intr-un fel. Pacat ca trebuie sa se intample ceva grav ca sa ajungi sa faci selectia asta.


4 Comments on “Realitati de week-end”

  1. 1 ceziceu said at 10:35 pm on September 14th, 2009:

    am stiut asta din copilarie, dar s-a acutizat in criza din 98 si apoi si mai mult , la fel ca la tine, dupa moartea tatalui meu :)

  2. 2 Sunkissed said at 10:58 pm on September 14th, 2009:

    ei, daca tu ai stiut ceva, eu am fost luata prin suprindere :)
    lasa ca serios daca regret. e mai bine asa, e langa noi cine chiar conteaza

  3. 3 Diana said at 7:15 pm on September 15th, 2009:

    la mine a fost pe “invers”…..cand a murit tata, toate rudele din partea lui m-au sufocat, chipurile ca le pasa de mine…..toti plini de bune intentii…aparent…dar era vb ca de obicei doar de interese……..asa ca ……te invidiez…mai bine cu rude care sa nu le pese de tine, decat……sa te injughie pe la spate …vorba ta: e langa tine cine conteaza….si mai ales…trebuie sa tii langa tine doar pe cine conteaza!

  4. 4 Sunkissed said at 10:36 am on September 16th, 2009:

    asta cam asa e. inca nu reusesc sa inteleg, insa, de ce trebuie oamenii sa fie asa de falsi


Leave a Reply