Lucruri pe care le uit

Posted: September 18th, 2009 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | 2 Comments »

Cand am invatat sa merg pe bicicleta, aveam vreo 7 ani, cred. Nu mai stiu. Oricum, am rasuflat usurata cand, dupa stresul cu cele patru roti plus multe zile de mers in timp ce ma tinea cineva de sa, mi s-a zis ca mersul pe bicicleta nu se uita niciodata.

Vreo 17 ani mai tarziu, in propria mea curte, am constatat cu amaraciune ca propozitia de mai sus e o minciuna. E drept, mai incercasem acum un an sa merg pe bicicleta si am cazut in vie, dar am crezut ca ghinionul, ceasul rau, pisica 13 sunt de vina. Insa acum vreo saptamana am incercat sustinut sa merg din nou pe bicicleta. A fost o jumatate de ora de chin, de dat din ghidon frenetic, de urlat la mama sa nu dea drumul la sa, de mers cu ochii la roata din fata si nu la drum, de aproape cazut cand am incercat sa ma dau jos. Am proptit cu ciuda bicicleta de gard si deja ma gandeam cum i-ar sta cu patru roti. Cred ca, pentru cateva minute, chiar am avut fata imbufnata pe care am avut-o la 7 ani dupa prima cazatura cu bicicleta.

Ieri, m-am dus sa ma plimb in parc, ca de ce nu. Si plimbarea-plimbare, povestile-povesti, amintirile-amintiri, am ajuns inapoi in fata blocului, unde e un loc de joaca pentru copii. Fericire mare, era gol si nu putea sa-mi zica nimeni ca n-am varsta potrivita ca sa ma mai joc. M-am dat in leagan, m-am suit pe toate draciile, m-am dat pe tobogan, chestii pe care le-am mai facut in ultimii ani, asa ca ar fi trebuit sa-mi iasa.

Ei bine, cand m-am dat pe toboganul cel scund, ca nu cred ca avea doi metri, evident ca m-am dus cu picioarele inainte, uitand sa le mai flexez. Priveam ingrozita pamantul care se apropia de mine si tot nu puteam sa indoi naibii genunchii, asa ca am cazut – poc! – in fund, in nisip. M-am ridicat, m-am scuturat si mi-am adus aminte cand aveam 5 ani si eram la gradinita si m-am dat pe un tobogan interzis noua de catre educatoare, pentru ca era de lemn si vechi. Dar eu am insistat si m-am dat, numai ca mi-am prins pantalonasii de lana intr-un cui iesit din tobogan si am ramas atarnata asa.

Trebuie sa ma joc mai des. E clar. Si sa-mi iau bicicleta, mica si eventual care se pliaza, rosie si vesela si care sa ma invete sa merg din nou.


2 Comments on “Lucruri pe care le uit”

  1. 1 naen said at 1:08 pm on September 28th, 2009:

    credeam ca sunt singura pamanteanca ce nu stie sa mearga pe bicicleta… am incercat de 2 ori, sapt. trecuta si m-am ales cu niste vanatai mari si multicolore, pe gambe.

  2. 2 Sunkissed said at 3:53 pm on September 28th, 2009:

    au, nu cred c-a fost placut
    inchipuie-ti cum e sa te sui vesela pe sa, crezand ca stii sa mergi, si sa de duci spre asfalt ca un bolovan :D macar am avut noroc si nu mi-am lovit nimic, decat orgoliul


Leave a Reply