Mi-am adus aminte azi, citind la Dono , de perioada mea de jucat Lineage 2, care s-a sfarsit dramatic o data cu un wipe pe server. Vai, cate nopti si cate zile am pierdut jucandu-ma! Scopul meu era sa ajung la nivel destul de mare cat sa ma ia un prieten in clan. Mai aveam un nivel de facut si s-a intamplat blestematia.
Stiu ca am injurat si am fost foarte trista. Personajul meu era o parte atat de importanta a vietii mele de atunci, incat nu puteam sa cred ca gata, n-am s-o mai vad niciodata. Era o dark elf, pe numele ei Daydreamer. Am incercat WOW la scurt timp, dar nu s-a mai lipit de mine, apoi am inceput sa ies din nou in lume, sa am chestii de facut si nu am mai avut timp sau chef sa ma apuc de altceva.
Acuma, parca ma mananca undeva din nou. Asta numai pentru ca, pe langa faptul ca Daydreamer era frumoasa si desteapta si o super luptatoare, acel joc avea imensa capacitate de a ma relaxa instant si de a ma face sa uit de toate aberatiile de peste zi. Ma luptam cu monstri prin helesteie sau dealuri uitate de lume si utiam de impulsurile violente pe care le aveam pe parcursul zilei.
In ultimul timp, nici remediul meu de a ma relazaxa, anume plimbarea prin parc, nu mai are efectul scontat. Cu o mica exceptie, azi, cand am fugit in parcul Kiseleff si am ras la frunzele galbene si la castanele grasune pentru cateva minute de toamna frumoasa. Faptul ca am avut si ciocolata la mine a contat si mai mult.
