De ce ne e greu sa fim independenti?

Posted: September 29th, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | 6 Comments »

Citeam la Zoso despre vechea dilema: cat ne mai intretin parintii? Si asa, am inceput sa am tot felul de ganduri.

Sunt o fire destul de rasfatata. Am crescut ca un copil unic – nu prea am avut tangente cu fratii mei vitregi, unchiul meu nu a avut copii, eram singura nepoata a bunicilor din partea mamei la care am crescut. Asa ca am primit tot ce puteam sa-mi doresc si un pic peste. Poate ca aveam toate premisele sa ajung un adult rasfatat, a carui casa sa fie cumparata de parinti, a carui masina sa fie luata de parinti, a carui suma lunara de rasfat sa vina de la parinti.

Ai mei insa nu doreau asta pentru mine. Sigur ca, asa cum isi doreste fiecare parinte, voiau ca eu sa am parte de ce e mai bun. Dar voiau ca eu sa obtin aceste lucruri singura si prin fortele mele.

Cand am fost in facultate, intelegerea mea cu mama era ca eu sa duc la capat facultatile si ea sa ma intretina. Eu m-am tinut de promisiunea mea, iar ea de a ei. Evident, multi alti parinti au avut aceeasi intelegere cu copiii lor. Dar viata de student are multe tentatii si uite ca-ti mai vine sa-ti bagi si picioarele, nu-i asa? Mie nu mi-a venit, am fost poate mai constiincioasa decat ar fi trebuit, nu stiu de ce, poate dintr-un sentiment profund de jena.

Dupa ce m-am angajat, situatia s-a schimbat. Mama ma mai ajuta, dar nu ma mai intretine. Eu platesc chiria, eu imi asigur traiul, eu am grija de lucrurile de zi cu zi. Ma uit in jur si vad ca e din ce in ce mai straniu sa fii ca mine. Mi-e si mie ciuda, in unele zile, ca altii au parte de o rezolvare atat de simpla a unor lucruri precum chiria si intretinerea. Dar ciuda trece cand ajung acasa si discut cu mama din ce in ce mai mult ca de la egal la egal.

Parerea mea e ca nu poti sa ai o relatie normala cu parintii tai daca ei inca te intretin dupa o anumita varsta. Ceva se strica in relatia voastra, se altereaza, devine nelalocul ei. Nu mai e normal ca ei, impovarati de ani si de griji, sa-ti poarte tot tie de grija, iar tu sa te comporti, la 30 de ani, ca un pusti in liceu. Sentimentul de independenta si de autonomie te ajuta sa-ti cladesti o relatie normala cu ai tai. O relatie asa cum ar trebui sa fie.

Stiu ca traim in Romania si e greu sa castigi putin, ca e criza, etc. Am zis ca nu am nimic importiva ca parintii sa te sustina. Dar nu sa te intretina; e o linie fina intre notiuni, dar ea exista.

Independenta are mult de-a face si cu responsabilizarea. Mai demult, ii spusesem lui Ipo , ca un comentariu intr-un post, ca eu cred ca responsabilizarea vine dupa niste lovituri, dupa niste socuri. Cred asta pentru ca asa a fost in cazul meu. Ideal ar fi sa deschizi ochii intr-o zi si sa fii responsabil; de cele mai multe ori, nu se intampla asa. Un soc nu trebuie neaparat sa fie un moment de criza. Aici cred eu ca parintii trebuie sa fie primii care sunt responsabili. Daca tu, ca parinte, nu ii explici copilului tau ca trebuie sa vina o zi in care sa aiba grija de el insusi, daca tu nu ii deschizi ochii, daca nu iei masuri cand vezi ca o ia razna, daca fugi la prima banca atunci cand te suna ca nu mai are bani de club, de unde vrei sa invete sa se responsabilizeze?

Nimeni nu te invata asta; nu te invata nimeni nici in liceu, nici la facultate, nici la primul job. Responsabilizarea si independenta sunt ca o poezie ale carei prime versuri ti le scriu parintii.

Bine, poate ca am scris prea mult pentru o chestie ce, la urma urmei, nu e asa de importanta. Ce daca unii nu s-au responsabilizat? Cui ii pasa? Ei bine, mie imi pasa, pentru ca lumea e mica si, vrand-nevrand, dai nas in nas cu astfel de oameni care cred ca viata e lapte si miere si ca nimic nu e prea greu. Unele chestii sunt amare si altele sunt al dracului de grele.

*Cred ca scriu prea mult cand iau pastile.


6 Comments on “De ce ne e greu sa fim independenti?”

  1. 1 ionuca said at 10:57 am on September 29th, 2009:

    Uhm, nu stiu ce sa zic. Mie mi-ar conveni de minune daca ai mei mi-ar da si dupa terminarea masterului banii de intretinere macar. Sunt si voi fi mereu copilul lor, nu? Atunci sa aiba grija de mine :D (bine, bine, va veni si ziua in care nu o sa mai accept sa primesc bani de la ei, dar pana atunci… :D )

  2. 2 Sunkissed said at 11:30 am on September 29th, 2009:

    si mie mi-ar conveni,evident ca mi-ar conveni. dar pretul ar fi prea mare. evident ca vom fi mereu copiii lor, dar asta nu trebuie sa insemne ca trebuie sa ne intretina pana la adanci batraneti.

    e drept, e greu sa fii on your own cand altii nu sunt si-si permit mult mai mult decat tine. eu inca inghit in sec uneori, n-am sa mint. dar sincer, ma bucur ca sunt pe drumul cel bun

  3. 3 Ciupercutza said at 12:15 pm on September 29th, 2009:

    De fiecare data cand merg in vizita la parintii mei, taica-miu imi cumpara biletul de tren. Ii explic de fiecare data ca imi permit sa mi-l iau singura, dar el e de parere ca asta e (inca) datoria lui. Maica-mea imi strecoara cate un milion in buzunar “ca sa-mi iau ceva frumos”.
    Eu ma intretin singura de 12 ani, am schimbat case, joburi si barbati, am o intreaga viata aici si cred ca asta ii face sa se simta cumva inutili. Ei stiu ca ma pot descurca fara ei si e modul lor de a-mi arata (stangaci) ca sunt tot “copila” lor :)
    Pe de alta parte sa stii ca am momente cand imi doresc sa fie maica-mea langa mine, sa-mi faca piata si sa-mi gateasca :P

  4. 4 Sunkissed said at 12:32 pm on September 29th, 2009:

    aaa, si mie imi plateste mama biletul de tren (si bine face uneori, ca se poate intampla sa nu mai am bani deloc :D ).

    e greu pentru noi, care traim in alt oras decat parintii nostri, e greu si pentru ei si chiar cred ca se simt cumva inutili daca nu ne ajuta, trebuie sa se simta inca prezenti in viata noastra.

  5. 5 ipo said at 2:41 pm on September 30th, 2009:

    De fapt procesul de responsabilizare este o tranzitie. Responsabilitatea pentru copil apartine initial parintelui, apoi vrand-nevrand copilul se maturizeaza si devine aut-responsabil, pentru ca pe final sa preia responsabilitatea pentru parintele ajuns batran.

    O concluzie ar fi ca e interesant cum suntem responsabili pana la capat doar la mijlocul vietii. Copii si batranii sunt responsabilitatea adultilor…

  6. 6 Sunkissed said at 4:47 pm on September 30th, 2009:

    si asta e, daca parintele nu intervine nici macar un pic… de unde sa i se responsabilizeze singura odrasla?


Leave a Reply