De vreo cateva saptamani, ma uit la serialul “Lie to me”, cu Tim Roth. Serialul este centrat pe un expert in descifrarea microexpresiilor , Cal Lightman, care detine si o organizatie care se ocupa cu aflarea adevarului pentru FBI, politie, corporatii, politicieni etc.
Personajul lui Cal Lightman este inspirat de Paul Eckman , un specialist in descifrarea expresiilor umane. Fata noastra nu minte niciodata, nu ai cum sa falsifici anumite reactii involuntare, care tin prea putin pentru ca o persoana normala sa le vada, insa suficient pentru un ochi antrenat. De multe ori, sunt convinsa, fiecare dintre noi a simtit o discordanta intre ceea ce i se spune si ceea ce i se arata de catre o persoana, insa nu am stiut exact unde sa identifice problema, am lasat-o la gradul de “impresie” si nu am investigat mai departe. Pentru ca, mai apoi, intuitia noastra sa ne arate ca am avut dreptate.
Comunicam foarte putin cu vorbele si foarte mult cu gesturi si mimica si totusi suntem inclinati sa credem ce auzim, nu ce vedem. Preferam lucrurile verde in fata, insa spuse si inca avem impresia ca ceea ce spunem cantareste mai mult decat ceea ce lasam sa se vada. Asta pentru ca ceea ce spunem, spunem constinent, iar ceea ce fruntea sau buzele sau mainile noastre arata, de multe ori e inconstient. Mintim sau omitem adevarul ca sa ne aparam, ca sa ii aparam pe altii, ca sa protejam o imagine, ca sa nu intram in rahat.
Probabil ca daca lucrurile din jur s-ar desfasura cu incetinitorul, am putea sa adunam spusele unei persoane la gesturile si mimica sa, la postura, la contextul general si particular si am putea sa fim si noi un poligraf uman. Insa lucrurile nu se petrec in reluare si nu avem decat cateva secunde, nici atat, pentru a crede sau nu o persoana.
Am stat si mi-am reamintit situatii din viata mea in care nimic nu a mers bine cand am acceptat cuvintele spuse de altii si nu ceea ce imi transmiteau, fara sa vrea. Am acceptat idei si promisiuni, am acceptat ca unora le era bine cand nu le era, am acceptat minciuni si amanari, am acceptat dezastre in devenire doar pentru ca nu am avut curaj sa merg mai departe sau doar pentru ca imi imaginam ca intre expresia fetei, corp si gura exista un acord perfect.
Insa pe masura ce trece timpul, imi dau seama nu numai ca nu trebuie sa mai caut acest acord perfect, ci doar ca trebuie cautat un raport cat mai potrivit intre aceste feluri de a comunica.Sa ne bucuram deci nu cand nu suntem mintiti, ca e greu, ci macar atunci cand minciunile nu-s mari. Si noi am zambit cand trebuia sa ne incruntam macar o data – si de multe ori, ne-am pacalit ca se cheama “adaptare” sau “supravietuire”.
Una peste alta, serialul e foarte bun, mie-mi place si sunt impresionata de Tim Roth, ca mai mereu. Bineinteles ca are si el partea lui de clisee care apar in serialele americane, dar e, ca si mai sus, chestie de proportii.
