A sunkissed world

09 Oct, 2009

Recunoasterea infrangerii

Posted by: sunkissed In: Ce-am mai văzut, citit, auzit|La naiba!

M-am trezit cu mintea amestecata cu un tel. Mi-amintesc vag ca ieri am aflat ca Herta Muller a castigat premiul Nobel pentru literatura, mi-amintesc ca societatea romaneasca sclipea toata de mandrie, de parca toti au pus mana si-au scris cuvintele din cartile Hertei. Mi-amintesc ca ma gandeam la nationalismul ipocrit de care sunt unii in stare sa dea dovada si de faptul ca a ne mandri ca Herta si-a scris cartile ca urmare a terorii pe care a trait-o in Romania comunista e ca si cum nemtii s-ar mandri ca nazismul a dat nastere unor opere literare si cinematografice de necontestat.

Mi-amintesc insa viu sentimentul care ma incearca atunci cand aud de premii literare. Sigur, un scriitor nu are cum sa nu fie influentat de lucrurile traite in tara sa, decat daca traieste izolat de lume si de societate. Insa eu vad reusitele scriitoricesti (in masura in care premiile sunt niste reusite, unii scriitori nedorind nici macar sa auda de ele) mai mult ca reusite personale decat reusite nationale.

Sa scrii e un lucru atat de intim, atat de personal, atat de al tau, incat nu vad cum tara in care te-ai nascut se poate lauda cu ceea ce e in interiorul tau, cu trairile tale, cu mana ta tremuranda care a scris, uneori cu patima, alteori cu tristete, alteori cu voluptate si alteori cu rusine, ganduri intime, fie ca sunt ele prezentate ca fictiune, fie ca sunt prezentate ca autobiografii. Sa scrii e un act al tau, ca scriitor, intim, uneori dureros, cuvintele si gandurile iti apartin, chiar daca alegi sa le publici pe o hartie si sa le citeasca si altii.

Mi-as fi dorit ca Nichita Stanescu sa castige Nobelul, in 1980. Dar nu pentru noi, ca natiune. Ci pentru el, pentru omul care spune cel mai profund si intens “eu sunt” dintre cate mi-a fost dat sa citesc vreodata. M-as fi bucurat pentru el, nu pentru noi, pentru Romania.

Insa ii inteleg si pe cei care cauta cu aviditate urme de ADN romanesc in venele celor care au reusit ceva maret. Printre atata disperare si atata deznadejde in care multi dintre noi traim, desi poate nu ne-o asumam asa de direct ca altii, iti prinde bine sa vezi ca altii pot, ca altora le-a iesit. Daca impartim aceeasi nationalitate, pe langa faptul ca e aproape un garant ca nu vom esua nici noi, intr-un fel sau altul, simtim profund bucuriile altora de parca ar fi ale noastre. Avem nevoie de lucruri bune, avem nevoie sa fim mandri si e mult mai usor sa fii mandru de, pratic, un strain.

E ca si cum iti recunosti infrangerea, ca natiune, daca ii privesti pe cei care au plecat, impinsi de la spate fie de maini rauvoitoare,  fie de nevoi interioare, care s-au relaizat, s-au dezvoltat si s-au implinit si te bucuri de sucessul lor de parca ar fi al tarii tale, care acum nu mai e a lor.

Share this: Twitter | Facebook

No Responses to "Recunoasterea infrangerii"

Comment Form

Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

October 2009
M T W T F S S
« Sep   Nov »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki