De ieri, mai exact, prima zi fara jazz, am ramas fara sunete. Nu mi se mai potrivesc melodii sau stari. Mi-a ajuns jazz-ul. Imi ajunge si acum, putin de tot. Asta pentru ca jazz-ul ma simte si stie cum ar trebui sa fiu si cum nu sunt. Jazz-ul stie cand mint si ma face sa nu mai fiu atenta la ce ascult. Jazz-ul stie cand ma lupt si cand nu, cand imi pasa si cand nu, cand ascult si cand bat din picior. Jazz-ul stie ca n-am mai scris de prea mult timp. Jazz-ul stie ca nu am rabdare, ca nu stiu ce sa fac sau ca bat pasul pe loc. Jazz-ul stie de ceva ce, in sfarsit, am scris de dimineata si nu am mai citit inca o data.
Si de ieri, e liniste. Ora inapoi nu am considerat-o castigata; ba chiar, am dormit-o cu spume. Cartile sunt sterse cu migala de praf. Vecinul de sub mine stranuta mult prea des si mult prea zgomotos. Joi seara la ora 8 vor cadea toate frunzele si va fi, in sfarsit, toamna. De joi incolo, o sa am voie sa port esarfe fara sa ma simt o impostoare.
All that jazz and still, so, so quiet.
