Avantajul despre care nu prea se vorbeste al statului cu chirie: faptul ca, daca vrei si-ti doresti neaparat, poti maine sa-ti iei lucrurile in saci si amintirile in cutii frumoase de la Ikea si sa te duci acolo unde iti inchipui tu ca e mai frumos si mai soare, fara vreo remuscare ca iti lasi casa in urma.
Sunt un om care nu ar fi trebuit sa aiba trecut. Ma gandesc prea mult la el. Asta-s eu, dintre toate timpurile verbale, imi plac cele trecute.
Ma enerveaza micile zgomote din jur. Vecinul care stranuta zgomotos deja nu se mai incadreaza la mici zgomote. De dimineata, o alarma de la o dacie a urlat agonic vreo ora, cat mi-am baut eu cafeaua. I-am lasat bietului om un bilet pe masina deja sleita de puteri. La job, cineva sparge seminte si, pentru ca e inca liniste si nimeni n-are chef de tastat sau de socializat, e ca si cum le sparge in capul meu.
Incep sa ma gandesc din ce in ce mai des la coincidente. Sau la intamplari cu talc. Sau la acele momente care te fac sa spui “ca sa vezi!”. Nu ca ar mai spune cineva asa ceva in ultimul timp. Adica, incep sa cred ca e ceva in noi care simte si ne avertizeaza cand urmeaza sa se petreaca ceva, asta neinsemnand neaparat o tragedie, deci revin, ceva in noi care ne ajuta sa nu spunem de prea multe ori “UAU!” si sa parem niste retardati. Altfel nu pot sa-mi explic de ce, dupa ce visez o personana, a doua zi dau de ea.
(Semintele astea care se sparg incep sa ma agaseze si nu stiu unde am castile. Acum incep sa-l apreciez pe vecinul care stranuta zgomotos).
Si ma intreb, daca dorm cu un ochi deschis, ma feresc de realitate sau de ceea ce se intampla in mintea mea?
Cand eram mica incercam sa dorm cu un ochi deschis (sau cu unul inchis), dar atunci, motivul era mult mai putin dramatic: voiam sa nu pierd desenele animate.
.