Obiectele iubirilor pierdute

Posted: October 29th, 2009 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , , | 10 Comments »

Am gasit acum cateva zile un inel, in timp ce-mi faceam ordine in cutiile cu bratari. Era un inel la care am tinut foarte mult, intr-o perioada a vietii mele. Acea perioada se terminase acum vreo cativa ani, iar inelul, desi purtat si cu alte ocazii, ajunsese pierdut printre bratari de lemn colorate. Se patase, de la nepurtat.

Mi s-a facut mila de el. Am o afinitate pentru lucruri, pentru obiecte, de asta si strang atatea in jurul meu si ajung ingropata in hartii, jucarii stricate si nasturi. Pentru ca fiecare obiect are pentru mine o poveste. Imi e de ajuns sa ma uit la el si sa rememorez, sa-mi aduc aminte cum era cand l-am primit/gasit/cumparat. Imi modifica “acum”-ul si imi schimba lumina din priviri.

Dar ce te faci cand dai peste obiecte primite de la niste oameni cu care ai impartit nopti si secrete si sufletul tau pe o tava? Cand mai dau peste astfel de obiecte, mi se strange acea parte a sufletului care a apartinut iubirii noastre si pe care o credeam moarta. Ca in filmele cu zombie, nu e moarta, saraca parte. A mai ramas putin, s-a transformat, s-a pus in cutiute, dar e la fel de patata precum bietul inel, la fel de stricata de ploi ca anumite scrisori, la fel de mototolita ca niste poze, la fel de decupata ca hainele cu maneci prea lungi.

Am si relatii din care nu m-am ales cu nimic, material vorbind. Ca nu s-a ivit ocazia, ca nu a fost cazul… Dar nu e nimic, mi-am strans eu singura si neintrebata hartii de prin baruri, carti de vizita de prin restaurante, bilete de intrari la concerte. Nu e totuna insa cu a primi ceva de la cineva, ales special pentru tine si oferit asa, cu stangacie, cum ofera majoritatea barbatilor, de parca nu ti-ar da un amarat de obiect, ci ti-ar da chiar o mana si un picior.

In cutia cu bratari mai am o bratara facuta de mana. Avea o scoica prinsa de ea si am scos-o de teama ca, asa inapta cum sunt, sa n-o sparg/stric/pierd. Scoica am pus-o intr-o punguta din aia sigilata si cateodata, cand dau de ea, mi se pare o proba de criminalisti. E o dovada a unei situatii, a unui moment, a unor sentimente si a unor desfasurari de evenimente de dupa.

In cutia cu amintiri am prea multe ca sa le mai numar si nu doar relicve amoroase. Am dovezi ca unii oameni din viata mea chiar au existat, au fost acolo, au scris si au gandit pentru mine, ca alti oameni care inca sunt in viata mea au fost altfel la un moment dat.

Inelul ma privea trist si eu pe el. Dupa atatia ani, a devenit al meu, o parte din mana mea stanga, si-a pierdut semnificatiile cu care a venit in cutia aia neagra. Doar ca uitasem de el. L-am luat, l-am pus pe deget, asa, necuratat, si l-am scos in lume.

Daca facem asa si cu inima si cu sufletul, de ce n-am face asa si cu un amarat de obiect?

Si apoi, cum ramane cu obiectele astea? Sunt obiectele iubirilor pierdute sau obiectele pierdute ale unor iubiri? Unde isi au locul pe mainile noastre, la gatul nostru, in geanta, pe haine, langa obiectele iubirii prezente? Reusesc sa devina, pana la urma, parte doar din noi, sa fie doar ale noastre, sau apartin unui moment care, pentru ele, inca e prezent?


10 Comments on “Obiectele iubirilor pierdute”

  1. 1 fely said at 11:31 pm on October 29th, 2009:

    obiectele iubirilor pierdute sunt in mintea si-n zambetele noastre dar de cele mai multe ori in cutii.
    de-aia bravo tie cand le mai scoti in lume. noi, restul, le mai stergem de praf din cand in cand

  2. 2 Sunkissed said at 12:01 pm on October 30th, 2009:

    eu nu-i inteleg pe aia care le arunca…. sau care le dau inapoi. that’s weird.

  3. 3 ipo said at 12:14 pm on October 30th, 2009:

    M-ai facut sa desfac buzunarul de la portofel, sa-l pun pe deget, sa-i fac poza cu telefonul si sa-l urc pe flickr. Praf de amintire…
    http://www.flickr.com/photos/23419696@N02/4058013684/

  4. 4 Sunkissed said at 12:23 pm on October 30th, 2009:

    :)
    it’s good to remember.

  5. 5 ipo said at 12:30 pm on October 30th, 2009:

    Is it?…

  6. 6 Sunkissed said at 12:33 pm on October 30th, 2009:

    eu, care iubesc asa de mult trecutul, zic ca da.
    inseamna ca n-ai trait degeaba. ca emotiile alea au fost reale. si necesare ca sa ajungi unde esti acum.

  7. 7 ipo said at 12:35 pm on October 30th, 2009:

    Daca scoti pestisorul din acvariu, il pui pe gresie si il lasi sa se zbata un minut, apoi il pui inapoi in apa, se cheama emotie necesara? Pentru ca a fost fericit cand a ajuns inapoi in acvariu?

  8. 8 Sunkissed said at 1:12 pm on October 30th, 2009:

    nu e acelasi lucru.
    voiam sa zic ca fiecare etapa, fiecare moment din viata ta au fost utile pentru a ajunge unde esti acum, tu, sa te dezvolti asa cum ai facut-o. mie mi-au trebuit toate experientele ca sa fiu asa azi. si da, daca metaforic inseamna ca unele persoane m-au tratat ca pe un pestisor, m-au scos din acvariu si m-au pus inapoi, si asta a fost util pentru mine.

    daca ne reprimam amintirile si chestiile prin care am trecut.. pt mine inseamna ca nu am depasit acele etape. ceea ce e o mare problema.

    ce-ar fi oamenii fara trecut?

  9. 9 CristinaODT said at 7:21 pm on October 30th, 2009:

    te simt foarte proustiana… ca si cum ai umbla prin cutia cu bratari si atingerea unui singur lucru te-a transpus intr-o altfel de lume, in trecut
    cateodata este bine sa revii…

  10. 10 Sunkissed said at 2:18 pm on November 2nd, 2009:

    asa fac, sa stii. ma transform cu totul. si chiar e bine..


Leave a Reply