Traim in lumea diminutivelor. A lui “papucel”, “ingeras”, “copilas”, “gurita”, “manuta” si altele asemenea. Traim in lumea diminutivelor si cand nu e cazul: ma duc la “birouas” si ma asez pe “scaunel” sau produc “banuti”.
Constant, oamenii incearca sa minimizeze lucrurile din viata lor, avand impresia ca sunt mai draguti daca fac asta. In cele mai multe cazuri, nu sunt. Reusesc sa para doar putin mai scrantiti decat sunt de fapt, sa para nitelus mai prostuti.
De ce sa facem lucrurile mai mici? De ce ni se pare ca un ditamai omul, trecut de varsta critica de 10 ani, care se imbraca de la adulti, bea (chiar daca ocazional) alcool si fumeaza (chiar daca “doar un fum”) e mai simpatic daca se alinta ca un pisoi?
Mda. Si ma intreb de ce o ia lumea razna. Isteria in masa ii afecteaza pe toti, chiar si pe mine. Se vede inca din felul in care oamenii merg pe strada: fara directie, unii; altii, de parca au uitat brusc ce faceau, iar altii (preferatii mei) se opresc fix in fata ta, fara un motiv aparent.
Si eu o iau razna, pentru ca am inceput iar sa ma enervez la fiecare detaliu, la fiecare indecis, la fiecare gluma proasta din jur.
Mai bine trag aer in pieptisor, imi termin carticica si ma duc acasica. O fi mai binisor.
m-am obisnuit
