O luni obisnuita in capitalism

Posted: November 9th, 2009 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , | 3 Comments »

De mult nu am mai plecat de acasa cu asa o mare dorinta de a ma intoarce. E ceva ciudat in ziua de azi, e o vreme de trei lei si nu-mi gasesc locul in Univers, ma simt de parca sunt o creatura fortata sa traiasca, impotriva naturii sale, cu oxigen si apa.

Bine, se poate sa fie doar luni, dar nu cred. Ma uit la ceas din 5 in 5 minute si n-am astampar, nu am nici cel mai mic chef de nimic.

Am o carte la mine de care nu prea am chef, deci nici macar nu pot sa citesc. Treaba am, dar te poti lupta cu spiritul aflat in hibernare? Nu stiu ce sa fac, sunt nelalocul meu. Si chiar nu stiu pe ce sa dau vina, primul instinct al oricarui om cinstit, astfel incat sa ma simt putin mai bine.

Cred ca starile astea ar trebui sa se afunde intr-un drum necugetat la magazin si in efectuarea de cumparaturi fara cap. Cand esti deja alienat de toti si toate, spiritul capitalist este acolo pentru tine. Esti deprimat? Cumpara niste unt. Simti ca nu mai ai idei? Uite niste hartie igienica extra pufoasa. Simti ca nu-ti gasesti locul? Ia de-aici niste detergent si termina cu prostiile.


3 Comments on “O luni obisnuita in capitalism”

  1. 1 samuan said at 12:58 pm on November 9th, 2009:

    Si eu mi-am dat seama de mult timp ca trebuie sa iti intreti un anumit ritm ca sa nu ajungi in pase din astea. Ia-ti o prietena si iesiti in parc(un prieten bun se recunoaste cand te ajuta in situati d-astea), fi activa, ori daca nu lasa situatia sa se inrautateasca si te va forta sa iei atitudine ;) .

  2. 2 ?tefan Mu?at said at 6:47 pm on November 9th, 2009:

    1. Inceputul de la Trainspotting.

    2. Trai de rentier, varianta interbelica. Sunt ferm convins, dupa doua luni de munca, ca exista anumite fiinte pe lumea asta care nu trebuie sa-si zadarniceasca energia cu inutilati precum munca. Si sunt la fel de ferm convins ca noi doi suntem din aceasta categorie.

  3. 3 Sunkissed said at 8:08 pm on November 9th, 2009:

    inchipuie-ti, domnule, cum ma simt eu dupa un an, doua luni si o zi.
    ce-i de facut, aia e intrebarea. ce-i de facut, adica, incat sa-ti mai permiti si un vin bun, cand vrei.


Leave a Reply