In ultimul timp, sunt Bubulina Gospodina. Imi decorez fericita cuibul in care voi hiberna iarna care vine. Ma uit la acelasi serial de vreo cateva luni bune, pentru care am neglijat chiar si House, chiar daca respectivul serial nu ma lasa sa dorm linistita. In timpul liber, caut informatii despre serial pe net. Parca am intrat din nou in epoca CSI New YorkLas Vegas (m-am tacanit si nimeni nu mi-a atras atentia), cand eram oarecum obsedata de Grissom si compania. Dar mai ales de Grissom.
In plus, am fantasticul obicei de a nu mai face nimic dupa 8 seara. Nimic social, fireste. Dupa 8 seara, am tendinte de autism. Planurile mele zac imprastiate pe podea. Masterul pe care as vrea, se pare (nici eu nu-mi mai inteleg mintea), sa-l fac, toate cartile lasate la jumatate, telefoane amanate si chestii de genul asta.
Zilele trec tot asa, intre un episod din Criminal Minds si niste friptura de porc la cuptor – caci fiecare gospodina trebuie sa si gateasca, nu doar sa se mire ce covor frumos are in casa (ceea ce si normal, ca doar nu l-a cumparat ea), intre un impozit de platit si intre niste ore la munca unde fac ceva, dar n-as sti exact sa spun si ce (voiam sa mai scriu ceva intr-o paranteza, dupa care mi-am dat seama ca am cam abuzat de ele).
In timp ce hibernez in vederea hibernarii, ca sa spun asa, im timp ce fac friptura si calcule si in timp ce ma uit cu drag la covorul meu mov, ma simt vie, intr-un fel amuzant. Ma simt vie cu toate aceste lucruri banale cu care ma inconjor, ma simt vie pentru ca simt si eu, in sfarsit, ca toti anii aia in care am lucrat ca zilier pentru propria mea dezvoltare n-au fost degeaba. Banalitatile astea pot sa fie oricand date la o parte pentru altceva. Doar ca am nevoie de ele ca sa ma odihnesc. N-am fost niciodata un om foarte activ, ba chiar am fost unul care se simte mereu obosit. Sa invat ma obosea, sa fac sport ma obosea, sa iubesc ma obosea rau, sa scriu, la fel. Asa ca hello, well deserved rest.
Pana maine, macar.
