Importanta lui “ia-o mai usor”

Posted: November 19th, 2009 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , | 10 Comments »

Azi am inceput ziua intr-un mod mai putin dorit, cu stirea de ieri despre Alexandru Miristea, director de distributie al grupului Realtiatea-Catavencu, mort la doar 33 de ani, in fata blocului, dupa ce-si pornise masina.

Nu l-am cunoscut, insa as fi putut. Diferenta de varsta nu e asa de mare. Domeniile noastre de activitate nu erau asa de indepartate. Am citit multe azi despre el si visele lui, ramase undeva, intr-un spatiu al posibilitatilor ce nu se vor mai indeplini niciodata. Am citit ca era un om care muncea foarte, foarte mult si care spera ca, intr-o zi, va avea timp de toate micile lucruri care-i faceau placere. Am citit ca se saturase de tara asta si ca voia sa plece. Am citit atatea chestii despre el, si ma gandeam doar ca poti sa inlocuiesti “Alex” cu multe alte nume, multe alte nume ale oamenilor pe care ii cunosc si eu, si tot sa fie adevarat. Oameni care muncesc mai mult decat pot duce, oameni cu vise si sperante, oameni de 33, 23, 27, 40 de ani, prea tineri ca sa se stinga in masina, in drum spre munca.

Nu mi-e frica de munca; mi-e frica sa nu muncesc prea mult, sa treaca viata pe langa mine si sa cred ca “viata buna” inseamna sa nu-ti intarzie comanda de la chinezi cand esti la birou la 9 si esti rupt de foame. In cateva zile, am avut treaba si intalniri si mi-am dat seama, acasa, ca n-am ascultat nici macar un cantec in ziua respectiva, iar gandul m-a speriat. Am refuzat, in cateva ocazii, idei de petrecere a timpului liber pentru ca nu-mi permiteam acel timp liber si mereu am avut remuscari. Nu zic ca Alexandru era asa; la urma urmei, nu l-am cunoscut. Insa toate aceste ganduri si fragmente mi-au trecut prin cap dupa ce am citit despre el.

Nu am un job extrem de permisiv; daca pierd diminetile  la 9:20 in trafic nu inseamna ca o duc excelent si ca nu stau minim 8 ore regulamentare la birou. Din fericire insa, imi permit mai multe decat altii si nu o sa ma scuz pentru asta, pentru ca am ales sa fie asa, asa cum puteam sa aleg overtime si stres si draci si alergatura. Toate astea nu inseamna insa ca nu muncesc, ca stau pe fund si imi intra bani pe card si ca la 9:20 imi permit sa fiu in trafic. Ma enerveaza ca am ajuns o natie de oameni care crede ca daca nu lesini de la atata munca, nu muncesti, ca daca nu esti insemnat de cearcanele orelor petrecute la birou, nu existi, ca daca nu ajungi la birou la 8 si nu pleci la 22, degeaba vorbesti. Bine, la fel cum ma enerveaza oamenii care o freaca vesel si care se feresc de orice fel de responsabilitate.

Dar nu vreau si n-am sa vreau niciodata, indiferent cate avantaje mi-ar aduce chestia asta, sa renunt la a petrece timp cu prietenii mei, cu iubitul meu, cu familia mea, cu toti cei ce conteaza pentru mine, cu cititul si scrisul meu, cu muzicile mele tarzii; cu toate acele bucurii si planuri ce nu vreau sa ramana potentiale. Nu vreau sa renunt la bucatile cele mai importante din mine si sa ma rezum la a astepta, a crede ca mai e vreme, a desena cu creionul chestii ce niciodata n-or sa fie trasate cu un pix.

Ce ramane in urma oamenilor care se duc? Planuri nefinisate, suspendate, bucurii nicodata traite pe deplin. De-asta e si mai trist cand se duc tineri. Si, daca si tu esti tanar, nu ai cum sa nu te opresti putin si sa te gandesti la tine, la planurile si bucuriile tale, la alegerile pe care le-ai facut si o sa le mai faci de acum inainte, la, oricat de cliseu ar suna, de cate ori ti-ai mai zis si tu ca ai timp berechet.

Paradoxal, pe de o parte avem, pe de alta, nu.

E un subiect trist si incomod si poate ca nu ma priveste. Nu l-am cunoscut pe Alexandru, repet. Insa fie si prin faptul ca m-a facut sa ma gandesc iar la niste lucruri la care ma gandesc de ceva vreme, pentru mine este suficient.


10 Comments on “Importanta lui “ia-o mai usor””

  1. 1 Crin said at 4:10 pm on November 19th, 2009:

    I agree. Goana asta dupa bani exista, si pana la un punct e bine ca se trezeste lumea sa munceasca, dupa o era ceausita in care fiecare asteapta sa stea degeaba si sa fie platit. Dar in marile orase mai ales, apar aceste excese.E bine? E rau?.. Nu stiu. E totusi o tragedie sa mori inainte sa traiesti.

  2. 2 Sunkissed said at 4:13 pm on November 19th, 2009:

    Exact asta e, exces… capitalism din exces: cumparaturi in exces, distractii in exces, dar si munca pana cand ne prapadim din picioare.

  3. 3 Mari said at 10:03 pm on November 19th, 2009:

    Hai sa iesim sambata, orice ar fi, oriunde ar fi, ne plimbam prin parc pe frig sau mai stiu eu ce, orice!
    La mine, bem o cafea sau ceva. Vrei? Feli vrea?

  4. 4 sunkissed said at 10:27 pm on November 19th, 2009:

    as vrea, dar sunt acasa sambata :( si feli la fel, din cate stiu. bad timing :(

  5. 5 Lara said at 12:24 am on November 20th, 2009:

    that’s the spirit! :)
    desi postul are o nota trista, din el se zbate sa iasa la suprafata o pofta de viata, o constientizare a lucrurilor mici si importante care de obicei stau si se prafuiesc.
    in ultimul timp ceva din mine nu-mi mai da pace, isi cere dreptul sa existe. sa existe atunci!

  6. 6 sunkissed said at 11:05 am on November 20th, 2009:

    pai pt mine intotdeauna au fost mai importante chestiile mici decat mi-au zis unii Oameni Mari ca sunt. doar ca nu inteleg de ce eu si altii ca mine trebuie sa fim aia ciudati

  7. 7 Ciupercutza said at 4:43 pm on November 20th, 2009:

    Hmmm, e bine ca ai realizat importanta lui “ia-o mai usor” asa de tanara. Mie mi-a luat mai mult sa stii. Si habar nu am cand mi-a trecut tineretea. Nici bani n-am facut, nici n-am calatorit, am ramas si fara prieteni (in sensul in care nu ma mai incadrez in anturajul lor pentru ca ei au familie si copii, iar eu nu).
    Stateam la birou ca tampita pana la 8-9 seara pentru ca, in mintea mea creata, asa credeam eu ca se castiga bani multi. La 27 de ani in loc sa fac copii, eu faceam ore suplimentare pentru un patron care ajungea la ora 17 la birou si ma lua de proaspata ;)

    Las’ ca ma odihnesc acum ;)

    Stii ce ma gandesc? Cred ca Alex nici nu-si dadea seama ca munceste prea mult. Ajunsese sa i se para normal. Cand am avut primul job care se termina la ora 17, dupa ani de munca, vreo luna am fost debusolata … Habar n-aveam ce sa fac cu atata timp liber! Mi se parea total nepotrivit sa ajung acasa pe lumina :)

  8. 8 sunkissed said at 7:58 pm on November 20th, 2009:

    pana la urma, ai pus punctul pe i; prea multi muncesc pentru altii, mai mult decat vor munci vreodata pentru ei. prea multi muncesc pentru patroni care ii vad ca pe “carne de tun” si care se gandesc in primul rand la profit si apoi la amaratii care stau la birou pana la 9 pe ore suplimentare neplatite.
    stiu ca odihna ta e nedorita si neplacuta, dar sunt convinsa ca se va termina si ca-ti vei gasi ceva excelent. e imposibil sa nu!
    apoi, asa e, cred ca ajungi intr-un punct in care crezi ca asa e normal; oamenii se obisnuiesc cu orice. bine, eu n-am de unde sa stiu, ca am filosofia asta dinainte sa muncesc pe bani :D dar cred ca din cauza modului in care am srescut, in care intotdeauna se facea loc si timp pt familie, indiferent cati bani in plus s-ar fi facut in weekendul ala la birou, am ajuns sa gandesc asa

  9. 9 morbo said at 8:43 pm on November 22nd, 2009:

    pe mine oricum nu m-a platit vreodata pt suplimentare, salariul nu mi-l mai mareste ca e criza (asta national-mondiala plus una personalizata pt compania la care lucrez:)), asa ca de vreun an jumate cred ca nu s-au adunat 20 de zile in care sa fi stat peste program. ar fi bine sa-mi cam iau zborul daca nu se schimba lucrurile, da’ daca nu te chinuie saracia si datoria ti-ai facut-o la greu in anii in care lucrai 10-12 ore, ti se cam rupe. bine, ma mai chinuie rau constiinta cand mi se pare ca stau degeaba – chiar daca codul muncii zice ca in timpul programului trebuie sa fii la dispozitia angajatorului, nu sa muncesti efectiv, plus ca e normal sa mai apara si goluri intre sarcinile pe care le ai de facut sau pe care ti le gasesti de facut – dar ma tratez. sa supravietuim, pana la urma asta e ideea, nu?

  10. 10 sunkissed said at 11:14 am on November 23rd, 2009:

    eu n-as vrea sa fie asta ideea, dar nah…
    iar asta cu “sa fii la dispozitia angajatorului in timpul programului”… mi-as dori sa stie si ei asta. unii isi doresc sa-ti dai sufletul acolo pe altarul firmei lor, secunda de secunda


Leave a Reply