The thin ice

Posted: December 28th, 2009 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | 5 Comments »

“If you should go skating
On the thin ice of modern life
Dragging behind you the silent reproach
Of a million tear stained eyes
Don’t be surprised when a crack in the ice
Appears under your feet
You slip out of your depth and out of your mind
With your fear flowing out behind you
As you claw the thin ice”.

Bine-am revenit in ultima saptamana din 2009, anul in care nu am invatat sa inot, dar mi-am reamintit sa patinez. Anul in care nu am excelat profesional, dar am fost al naibii de buna la probleme de suflet. Anul in care nu am scris romanul vietii mele, dar am scris poezioare pe servetele. Anul in care tot nu am plecat din Bucuresti, dar am invatat sa-l suport. Anul in care nu m-am imbolnavit, dar mi-am platit impozitele. Anul in care am semnat un pact cu dorul, dar in care nu am uitat sa-mi fie frica. Un alt an in care nu am stiut ce vreau, un alt an in care azi sunt bine si maine nu. Un alt an in care am invatat ca relatiile sunt… ciudate, dar ca unele se potrivesc manusa pe mana mea incercata de vant si nisip. Anul in care am incercat sa pun oamenii in cutii si am cativa la care inca ma uit incruntata si nu stiu ce sa fac cu ei.

Un alt an in care nici n-am pierdut, nici n-am castigat, un alt an undeva, la mijloc. Un alt an in care, totusi, am reusit cateva momente excelente. The thin ice. Uneori crapa. Alteori, nu.


A venit vacanta cu sania lui Mos Craciun

Posted: December 22nd, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 2 Comments »

Ca tot copilu’ care a fost cuminte tot anul, sau macar 10% din el, ma indrept si eu maine spre casa, cocosata de cadouri. Mi-am luat concediu inca de luni, pentru ca simteam nevoia unor zile petrecute acasa, in pijama, ceea ce s-a si intamplat. M-am uitat la Home Alone si Love Actually, ca tot copilu’ care a fost cuminte tot anu’. Am mancat clementine si ciocolata. Am facut curat, am citit si m-am plimbat prin parc. Am iesit la pranz cu o tanti frumoasa ca un cadou de Craciun. Poate ca azi imi misc fundul sa vad A Christmas Carol la cinema, poate ca reusesc sa termin ultimele cumparaturi. Asa ca maine imi iau cartile si ma car acasa, unde trebuie sa mai fac urmatoarele, ca sa fie vacanta si Craciun: brad, porc, cadouri, familie, colindatori.

Sper din suflet ca vacanta asta sa fie binevenita, sa iau o pauza, sa am iar chef si pofta de orice, de nou, de vechi, de ce-o fi, numai sa am pofta. Sper sa simt din nou bucuria de a scrie, sa ma simt odihnita si sa vad lucrurile, daca nu mai clar, macar mai colorate. Sper sa fie frig, sa inghete tot ce nu e bun, sa se usuce si sa cada. Si sper sa fie bine. Cine nu spera asta?


Ce-o fi, o fi

Posted: December 21st, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | 2 Comments »

E 21 decembrie si afara e zapada. Muzica imi trece prin boxe direct in stomac. Mi-e pofta de ceva bun, dar as ingheta pana la cofetarie. Mi-amintesc de multele geamuri inghetate prin care am privit; cum distorsionau imaginile sa para mai placute, cum credeam in alta lume si totul, desi fals, era cald si placut.

Acum am ajuns sa cred ca adevarul e rece si gol, de multe ori. Poate nu e rost de cinism in iarna asta; poate nici nu e cinism, insa sunt convinsa ca, daca adevarul ar fi ceva, ar fi un lucru rece si albastru. Nu stiu inca ce rost au emotiile pe langa adevar; nu sunt ele, de multe ori, un fel de minciuna sau de amagire?

Iar daca stau sa ma gandesc mai mult, adevarurile universal valabile inseamna, pentru mine, doar ca stam si privim in aceeasi directie. Imediat ce unul din noi isi schimba pozitia, totul devine incetosat. Ca atunci cand privim prin geamurile inghetate la un “afara” unde ne-am duce, daca n-ar fi asa de frig.


Bucurie in zapada

Posted: December 20th, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Azi, pe un ger napraznic, am fost sa ma plimb in Cismigiu. Voiam sa vad bradul acela mare si plin de lumini si parcul, care se zice ca arata minunat asa impodobit si luminat.

Am plecat de acasa ca un grinch, spiritul Craciunului era deja dus cu pluta, eram amarata si, asa cum nu mai fusesem de mult,  demoralizata, simtindu-ma ca bufonul ala de la curtea regilor, imi mai lipsea doar palarioara cu clopotei si incaltamintea cu varf intors.

Si am ajuns, si… zapada scartaia sub cizme, lucea minunat in lumina felinarelor si mirosea a vin fiert si martipan – cred. Toata lumea radia de voie buna,de veselie, erau zambete peste tot, grupuri de prieteni care se plimbau prin zapada, indragostiti care se pupau sub vreun brad, oameni care dansau pe alei. Ma uitam dupa Fred Astaire la un moment dat.

Exact de asta am vrut sa merg in parc. Sa-mi sterg umbrele de pe fata si sa vad oameni fericiti. Numai ca nu-i imaginam ca chiar asa va fi. Nu credeam ca o sa simt atata caldura si veselie, si totul din cauza unui amarat de brad si a unor luminite puse prin copaci.

Cand inauntru e intuneric si frig, uneori renteaza sa iesi in parc, de mana cu cineva. Mosu’ nu mai pare asa de ireal.


Aoleu

Posted: December 18th, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: | 7 Comments »

Mi-ar trebui o lopata zdravana ca sa dau deoparte zapada care se asterne peste mintea mea. Patura alba mi-a inghetat neuronii si, sub stratul gros de nea, coc ganduri, care mai de care mai stranii. E bine ca am loc, eu, in mine. Altii dau pe dinafara si se umple lumea de fragmente de suflet de om.

Insa nu stiu daca se comercializeaza astfel de lopeti zdravene de zapada, pentru dezghetat mintile oamenilor. Pentru adus suflete la temperatura optima. Pentru chef de viata si de cantec. Pentru calatorii nu mai departe de unde esti acum, fizic, insa sufleteste, in cu totul alte dimensiuni.

Asa e iarna, cruda. Ce daca noi facem sa ninga.


Amintiri din epoca de gheata

Posted: December 17th, 2009 | Author: | Filed under: If only | Tags: , , | 2 Comments »

Nu stiu cand am incetat sa mai cred in iarna. Cand a ajuns o pacoste. Exceptand anul asta, cand abia asteptam sa ninga, din considerente cat se poate de egoiste, nu-mi aduc aminte ca, in anii trecuti, sa fi asteptat asa de tare sa ninga.

Sau poate ca am uitat. Poate ca si in alti ani am stat la geam, incalzindu-mi mainile, in vreun apartament care nu e al meu, asteptand sa ninga si amintindu-mi de zapada aia de cand eram mica, amintindu-mi de cum intindeam limba sa prind vreun fulg.

Acasa, e mai usor sa te bucuri de iarna. E mai natural. In locuri straine, iti vine din ce in ce mai greu. E ca si cum erai rege in lumea ta si ai venit sa te ghemuiesti la picioarele altor regi, si asta de azi pe maine.

Nu e vorba de orase, nu e vorba de orasul in care te-ai nascut vs. cel in care locuiesti acum. E vorba de ceea ce se intampla pana cand simti ca esti acasa. Ca ai niste pereti care asculta doar de tine si ca nu mai trebuie sa-ti porti imbratisarile in sac.

Nu-mi amintesc multe lucruri. Nu mai stiu demult care sunt cele pe care nu mi le amintesc pur si simplu si care sunt cele pe care nu mi le amintesc pentru ca nu vreau. Nu vreau sa uit insa plimbarile cu sania si nasul rece si sentimentul ala viu si cald ca de sarbatori sunt acasa.

Asa ca-mi scot imbratisarile din sac si imi aduc aminte, incetul cu incetul.


Din seria “planurile de ianuarie ale pinguinului”

Posted: December 17th, 2009 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

Pentru ca azi m-am imbracat ca un pinguin, am inceput sa si gandesc ca unul. Imi inchipui ca pinguinii sunt niste creaturi serioase, care stiu ce vor de la viata si care au si un plan cincinal.

Planuri cincinale nu pot sa fac, cred ca a un defect genetic care nu-mi permite asta. Dar pot sa-mi fac niscaiva planuri pe o perioada limitata de timp, astfel incat sa nu le uit – sau sa nu ma fac ca le uit, ceea ce, din moment ce duce la neindeplinirea lor, e cam acelasi lucru.

Asa ca uite niste chestii pe care vreau – si trebuie – sa le fac:

- sa ma duc la sala – am gasit sala pe panga mine, frumoasa, ieftina, nu mai am nicio scuza.

- sa mananc mai sanatos – sau macar sa nu ma mai indop seara cu tot felul de chestii pline de alte chestii care stiu ca n-au ce cauta in organismul meu.

-sa-mi cumpar macar un sfert din cartile pe care vreau sa le cumpar.

-sa (ahaha, pardon, dar nici eu nu cred, inca, in acest plan) economisesc niste bani.

-sa achizitionez din timp chestii pentru februarie.

Cam astea-s chestiile concrete cu care o sa-mi ocup timpul, cel putin in luna ianuarie. Multe dintre ele inseamna ca o sa mananc iar pietre pana in februarie (cand, apropo de ultimul plan, am nu una, nu doua, nu trei, ci patru aniversari), dar hei, cineva trebuie sa le faca si acel cineva sunt eu.

Maine e vineri, in sfarsit. Ma simt fara vlaga si ma gandesc la multe chestii pe care nu le-am mai scris deloc. Cred ca e de la gheata. Imi vine sa ma rup de lume. Dar asta e alta discutie deja.


Nu-mi mai place, nu ma mai joc

Posted: December 16th, 2009 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , | 9 Comments »

Nu-mi mai place de mine. Cel putin nu saptamana asta. Nu mai am rabdare si fac numai greseli. Am dat de multi oameni neseriosi si ciudati. A trebuit sa intreb lumea din jur daca chiar sunt neseriosi si ciudati, ca sa fiu sigura ca nu sunt eu cea care o ia razna. Pe principiul majoritatii, am concluzionat ca ei sunt neseriosi si ciudati.

Asta nu ma absolva de vina ca m-am apropiat de ei si ca am facut lucruri cu ei, fara sa ma prind ca sunt neseriosi si ciudati. Nu stiu cand am sa ma invat sa-mi ascult instinctele intai si sa fac lucruri in functie de asta. Incercand sa fac totul “ca oamenii normali”, mereu am dat in gropi.

Asa ca abia astept sa se termine saptamana asta si sa nu mai fiu nevoita sa ma invart printre astfel de oameni. Sa-mi fac un ceai si o lista cu unde gresesc eu. Ca trebuie sa gresesc si eu undeva. Si sper sa gasesc acel “undeva” cat mai repede. Nimanui nu-i place sa se simta neindemanatic, sa se simta caraghios, sa se simta lipsit de putere. Pe mine ma deconcentreaza foarte tare aceste lucruri si ma simt de parca ma invart pe loc, stiind ca ametesc, dar fara putere sa ies din cerc.

In alta ordine de idei, a nins toata noaptea si ma bate un gand sa-mi cumpar o lopata de zapada si sa ies in fata blocului sa curat trotuarul, pentru ca se pare ca nimeni nu face asta, toata lumea asteapta cu gura cascata sa faca asta altcineva pentru ei. Azi – azi, din toate zilele – ma duc sa cumpar – ahem, pardon, sa ma intalnesc cu Mos Craciun si sa-i spun ce sa aduca unor oameni din viata mea. Ieri am fost la Old Dogs, vizionarea pentru presa, si cred ca, pana acum, a fost cel mai interesant lucru din toata saptamana, pentru ca am reusit sa ma descarc prin ras.

Si tot astept. Eu cred in Mos Craciun – am carti acasa care atesta existenta sa. Nu cred in Easter Bunny, din simplul motiv ca iepurii nu m-au emotionat niciodata, cel putin nu de la Pufi incoace (Pufi=iepurele pe care l-am avut cand eram mica si care a sfarsit in farfurie).


Melancolie la gura sobei

Posted: December 15th, 2009 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , , | No Comments »

Ma tot astept sa aud sania lui Mos Craciun, pentru ca asta inseamna ca sunt acasa si e bine totul. De la un timp, nu mai ascult muzica in autobuz, nu stiu de ce. Doar citesc. Cateodata e bine – ca ieri, cand am stat jos si in autobuz era liniste, cateodata e rau – ca azi, cand a fost aglomerat si haos.

Nu mi se leaga gandurile. M-as duce la munte, la mare, peste tot m-as duce, desi cel mai pregnant dor e cel de acasa. Diminetile sunt din ce in ce mai aspre, imi ranesc fata, mainile si visele. Dau de usi inchise sau blocate, de incuietori care s-au stricat, cum ar fi cea de la cutia postala, care nu vrea in ruptul capului sa cedeze, astfel incat sa iau si eu teancul de facturi de acolo.

Ieri cel putin, am facut un drum la gara in vreo ora jumatate, dus intors, drum pe care de altfel il faceam in 40 de minute. Dar am dat numai de oameni care stau in usa metroului, de metroul care nu mai vine, de tramvaie cu rute deviate, de inghesuiala si gauri in asfalt.

Sa mai spun ca abia astept sa fie vineri? Vineri, apropo, ma duc la karaoke, la petrecerea de Craciun. Sunt curioasa daca o sa behai sau nu, iar asta tine exclusiv de ce au aia in bar.


(Pe)trecerea timpului

Posted: December 14th, 2009 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | 2 Comments »

Azi este ultima saptamana pana intru in concediu, asa ca e evident ca se misca ingrozitor de incet. Nu-mi vine sa cred ca e doar ora 1, pana acum as fi vrut sa fie deja vineri. Dar nu se poate. Nu m-a dus capul sa inventez masina timpului- inca. Asa ca ma delectez si eu cum pot, ca sa amagesc timpul sa se scurga mai repede. Nu de alta, dar mi-a ajuns. Nu fac nimic deosebit in vacanta, nu plec pe nicaieri, desi as fi vrut, asa ca singura bucurie e Craciunul si zacutul fara de cap.

Asa ca m-am aprovizionat cu multe carti pe care sa le citesc in acea minunata perioada de huzur, am niste filme pe lista pe care trebuie sa le vad si un joc de rummy proaspat recuperat de la prietenul Mircea, unde se afla de … nu stiu, mai mult de un an (deci George, se poate sa aduci chestii la oameni inapoi.). Asa ca, daca unchiul meu ar citi bloguri, ar afla cum ma pregatesc sa-l bat la Campionatul Familial de Rummy.

Ce trebuie sa mai fac e sa ma duc in minunata Gara de Nord – de fapt, in minunata Agentie CFR – si sa-mi cumpar bilet de tren, ca sa fiu sigura ca ajung acasa pana sa treaca si Craciunul, si anul nou.

Am facut si bradul, ca sa fie treaba treaba. L-am facut de nerabdare, pe de-o parte, de bucurie, pe de alta. Sambata, cand ningea – departe de “ca in povesti”, dar de dragul povestirii mele sa zicem – ca in povesti, am fost sa cumparam brad, sa ne inghiontim foarte romantic cu alti crestini in cautare de chestii care se pun in brad, apoi am decorat sus-amintitul brad asa de frumos, ca nu pun nicio poza, sa ne bucuram doar noi de el. Asta a fost, de altfel, si toata maretia bradului nostru de 1,20: ca e al nostru, in casa noastra, decorat cum am vrut noi. A fost dragut si moale si cald si ca acasa.

M-am gandit la multe in weekend, ca sa treaca timpul. Bineinteles ca in weekend strategia a functionat, numai lunea nu merge. Si am si visat multe in aceste nopti, unele vise parand atat de reale, incat puteam sa jur cand m-am trezit ca asa a fost. Din pacate (? oare? nu m-am decis) nu e asa. Ceea ce imi confirma totusi anumite banuieli despre mine, regretele mele si oamenii mei.

Si maine e abia marti!…