Pe Lascar Catargiu, la numarul 12, cred, se afla o casa asa de frumoasa, ca aproape o visez. E ca atunci cand visam sa ma mut pe Intrarea Noptii, pentru ca-mi placea mie foarte mult cum suna acest nume. Stiu casa asta cam din aceeasi vreme. Intre blocurile cu iz de vechi, rasare ea, casa perfecta, cu o intrare impozanta, putina curte si acoperis inalt. Mi se pare o casa perfecta pe care as putea sa o umplu cu multe carti, cu multe cani de cafea, cu multe perne, cu multe paravane sau macar cu unul (imi doresc de ani de zile un paravan, dar rolul lui intr-o garsoniera e… limitat), mi se pare casa in care as putea chiar sa am un divan si o lada din aceea de zestre, din lemn vechi si cu multe povesti in toate culorile sale.
Trec pe langa ea si ma gandesc ca, daca as locui acolo, desi e mult prea mare pentru nevoile mele, as fi chiar fericita, nu cred ca as mai duce lipsa de ceva. M-as refugia in curtea din spate pe care mi-o imaginez ca o are, n-as mai avea vecini ciudati, n-as mai plati intretineri dupa ce alerg la banca sa scot banii pentru ele. Ar fi oaza perfecta. Sigur, ca orice oaza, dupa un timp, ar avea becuri care trebuie schimbate, copaci care trebuie tunsi, iar curatenia va fi o corvoada, avand in vedere cat e de mare si de veche casa, plus cine stie ce alte rautati.
Pe net scrie ca acolo e o agentie de turism. Nu stiu ce sa zic; e un loc care, cel putin din afara, pare un loc din care n-ai mai pleca.
