E 21 decembrie si afara e zapada. Muzica imi trece prin boxe direct in stomac. Mi-e pofta de ceva bun, dar as ingheta pana la cofetarie. Mi-amintesc de multele geamuri inghetate prin care am privit; cum distorsionau imaginile sa para mai placute, cum credeam in alta lume si totul, desi fals, era cald si placut.
Acum am ajuns sa cred ca adevarul e rece si gol, de multe ori. Poate nu e rost de cinism in iarna asta; poate nici nu e cinism, insa sunt convinsa ca, daca adevarul ar fi ceva, ar fi un lucru rece si albastru. Nu stiu inca ce rost au emotiile pe langa adevar; nu sunt ele, de multe ori, un fel de minciuna sau de amagire?
Iar daca stau sa ma gandesc mai mult, adevarurile universal valabile inseamna, pentru mine, doar ca stam si privim in aceeasi directie. Imediat ce unul din noi isi schimba pozitia, totul devine incetosat. Ca atunci cand privim prin geamurile inghetate la un “afara” unde ne-am duce, daca n-ar fi asa de frig.
