Am vrut sa scriu ca n-am avut niciodata noroc la jocuri, insa adevarul gol-golut e ca uneori am avut, alteori nu. Ca-n viata.
In ianuarie intotdeauna simt ca-mi lipseste ceva. E ca si cum am uitat ceva acasa inainte de o lunga calatorie si nu-mi pot da seama ce. In situatia in care toate stau cu susul in jos si in care nu prea mai stiu sa mai scriu ceva altfel decat cu liniuta si cu “Lista pentru…” in titlu, nu e de mirare ca nu reusesc sa ma pun la loc cu o mica mustruluiala interioara.
Dar cred ca e din cauza oglinzilor in care nu ma mai vad, ca un vampir. Azi am reusit performanta de a privi prin mine intr-o oglinda. Fie, asa cum am zis, chiar devin vampir, fie trebuie sa ma reapuc de citit filosofie pentru a vedea cum mai sta treaba cu depersonalizarea.
Nu cred ca as putea sa-mi fac singura norocul la jocuri, asa cum e indicat de catre unii, din simplul motiv ca nu stiu sa-mi ascund dezamagirea iscata de lipsa de noroc. Nu stiu sa pun fata de poker, nu stiu sa maschez o mana proasta si cu atat mai mult nu stiu sa nu sar in sus cand imi merge bine. De-aia mi s-au intamplat, poate, o gramada de lucruri.