Am inceput minunat acest final de saptamana. Calculatorul meu de la munca s-a gandit ca ar fi o idee foarte buna sa dea ortul popii – ma rog, sa intre in coma – fix cand am mai mare nevoie de el. Capul ma doare, asta pentru ca nu m-a mai durut de mult, iar muschii mei incep sa realizeze cu groaza ca efortul la care ii silesc va fi unul de lunga durata.
Asadar, am toate premisele pentru a fi ok. M-am apucat sa recitesc povestile cu Sherlok Holmes, pentru ca simt nevoia de ceva palpitant si deloc romantat, ceva care sa nu fie o gargara sentimentala, care sa nu foreze adanc in mintile si sufletele oamenilor si sa scoata de acolo ce e mai rau si mai bun, toate gramada, lasandu-te pe tine sa faci selectia. Nu, multumesc, as putea sa-mi fac o cariera in asta, dar cine sa vrea oare asa ceva cu adevarat.
Ma doare cumva ca trebuie insa sa ma uit la filme si sa citesc carti ca sa simt o urma din ceea ce inainte ma misca pana la lacrimi doar gandidu-ma la ele. Pe de o parte e bine ca ma odihnesc, pe de alta mi-e teama ca amorteala asta sa nu fie ceva mai mult decat un capriciu de ianuarie.
In fine, azi nu e ziua pentru astfel de ganduri, mai ales far’ de calculator si pripasita pe la birouri straine. Azi e ziua de mers acasa. Mi-era cam dor de Gara de Nord, trebuie sa recunosc.
