Totul e intors pe dos. De doua zile, ninge de jos in sus. Mi-e greu sa merg asa, invers, cu picioarele bine infipte in pamant. Nu stiu cum sa-mi inchei nasturii in fata. Eu ma simt de-a dreptul intoarsa pe dos, nu inteleg cum reusesc sa tin tot ce nu vreau la vedere si tot ce vreau sa spun, sa ramana inimaginabil de ascuns.
Sau poate ca e pur si simplul cazul ca unele lucruri sa iasa din dulap. Ca niste haine pe care uiti ca le ai si ca iti place cum iti sta in ele. Uite-asa, ajungi sa le scoti iar pe strada si, uneori, foarte multe chestii se pot intampla din cauza unei amarate de bluze cu nasturi colorati.
Si pentru ca totul e intors pe dos, de multe ori am asteptat ca telefonul sa sune. Iar cand suna, aoleu, dezastru. Pai, acum? Si chiar trebuie?
Cum am imunitatea la pamant, am racit a n-a oara in iarna asta. Asadar, ma duc sa mai pun de un ceai si sa ma tot gandesc la tot ce n-ar trebui sa ma gandesc, dat fiind ca totul e intors pe dos.
