M-am saturat…

Posted: January 25th, 2010 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , | No Comments »

Iar, pot sa zic ca m-am saturat. Am un tonus foarte bun dimineata, insa se intampla ceva peste zi, ceva nedefinit – sau poate prea definit, din care cauza imi pare neclar si gri – care ma face sa dau, vorba ceea, cu basca de pamant.

Mi-e teama ca am ajuns sa iau drept normale unele lucruri care nu sunt normale si nu stiu ce sa fac cu asta. Pe de o parte, ma tot gandesc ca e normal ce vreau eu sa fie normal, nu ce mi se spune sau aud sau vad la televizor sau sau sau. Insa pe de alta, am din ce in ce mai des senzatia ca ceva ajunge sa fie normal atunci cand intra in obisnuinta. Iar asta nu e neaparat un garant pentru normalitate.

Apropo de normal, anormal si granita fina dintre ele, trei lucruri despre care am uitat sa mentionez.

-acum ceva zile, am observat ca se intampla chestii pe holul blocului. Mai exact, intr-o zi, langa usa unui apartament, a aparut o masa neagra. A doua zi, langa masa a aparut un scaun. A treia zi, inca un scaun. Ieri era pe masa un ceainic. Ar fi aproape amuzant, daca n-ar fi trist. Pentru ca in apartamentul cu pricina, care este de fapt o garsoniera, sta o familie cu un pusti. Pustiul respectiv simte uneori nevoia, ca orice pusti, sa alerge. Asa ca alearga pe palier.

-acum alte cateva zile, sau aceleasi, cine sa stie, am ajuns acasa. In parcare, erau doua masini, una langa alta, cu un loc de inca o masina intre ele. In parcarea blocului, sa ne intelegem. In fine, proprietarii acestor doua masini isi facusera curat, dadusera zapada de pe masini si de sub ele. Pe locul liber de parcat. Un namete minunat statea pe locul unde ar fi incaput o masina. Eh…

-acum si mai putine zile, eram in magazinul cartierului, racita bocna, cautand niste legume mai de doamne-ajuta. Cu ochii in ardeii grasi, am dat sa purced mai departe, cand m-am simtit privita. Un domn la costum statea in fata mea, privindu-ma tot un zambet. Mi-a zis, vesel: “Domnisoara, nici nu stiti ce pierdeti! Pe mine!”.

Inutil sa zic ca masa e tot acolo, zapada parca a disparut sub lopata unui locatar obidit, iar pe nenea ala, intr-adevar, l-am pierdut.



Leave a Reply