“-Te-ai gandit vreodata la parabola Bunului Samaritean? m-a intrebat Peter Reece.
-Nu, am spus.
-Oamenii au impresia ca parabola Bunului Samaritean se refera la obligatia noastra de a ne ajuta semenii care sunt la ananghie, a spus Peter Reece, dar ea face mai mult de atat.
-Ce? am intrebat.
-Cu putin inainte sa rosteasca aceasta parabola, Iisus spunea ca oamenii ar trebui sa-si iubeasca semenii si cineva l-a intrebat: “Si cine mi-e seaman?”. Ca raspuns la aceasta intrebare, Iisus a rostit parabola. iar la sfarsit l-a intrebat pe cel care rostise intrebarea: “Care va sa zica, cine i-a fost seaman celui care era in suferinta?” Si raspunsul a fost desigur “Bunul Samaritean”. Deci morala parabolei este ca trebuie sa ii iubim pe cei care ne ajuta, nu pe cei care sunt la ananghie. Oamenii nu au inteles asta pentru ca si-au spus: sigur, e usor sa ii iubesti pe cei care te ajuta! Dar nu este asa! Ne vine foarte greu sa ii iubim pe cei care sunt buni cu noi; ne e mai usor sa ne inchipuim ca ii iubim pe cei fata de care ne putem simti mai presus. Poate ne este inca si mai la indemana sa ne simtim in largul nostru cu cei care ne fac rau: macar ei nu ne privesc de sus. Cei pe care ii ajutam se aleg cu o povara; bineinteles ca se simt cuprinsi de invidie si ranchiuna. Dar poate cel mai usor din toate i-ar fi speciei umane daca ar disparea.”
Nicholas Mosely – Monstri plini de speranta.
