Pai ce sa se aleaga, praful, vorba aia. Am reusit sa ma desprind de absolut! Si vai, cat mi-am dorit! Poate parea absurd, dar zau ca-mi doream sa am si eu griji cotidiene si sa nu ma mai bufneasca plansul la fiecare revelatie, la fiecare amintire sau emotie. Eu plang mult. De fapt, e incorect – nu plang mult, ci imi dau lacrimile des.
Cel mai des cand sunt singura – ca doar nu-mi doresc sa fiu luata drept (si mai) instabila psihic, plus ca nu am chef sa explic mecanismele mele sufletesti nimanui. Daca le explic, se duce dracului de revelatie, se scurge printre degete si raman cu explicatia si cu lipsa de satisfactie metaforica pe care ti-o da o lacrima.
Dar de la un timp, ma mancau toate aceste lucruri, trairi, sentimente si mai ales, da, mai ales amintiri. Asa ca am vrut sa fiu si eu o fata de 24 de ani relativ normala, colorata firesc, nitel iesita din contur, cu job – ma rog, inca in preaviz -si care face sport, are prieteni si in general o viata sanatoasa.
Pe cine incerc sa pacalesc? Dupa putina vreme in care revelatiile au luat drumul sudului, ca tot imi place mie vara, si s-au carabanit de pe planurile silvistice unde ningea constant si marunt, mi s-a pus iar pata sa ma maimutaresc intelectual si psihic.
Nu pot, fratilor, sa fiu altfel. Nu pot trai de la factura la factura, de la fusta la pantofi noi, de la cocktail la aerobic si asa mai departe (asta nu inseamna ca ma las de sport). Si chiar daca nu mai sunt boema cum eram eu inainte, cu o cutie de cola si o tigara, atarnata pe pervaz si ascultand Pink Floyd pe la 3 dimineata, o pot face la orice ora, dar cu iaurt si fara pacatoasa aia de tigara.
Life is good. Imi place in preaviz si mi-e dor de tenisii mei rosii.
dar n-am vrut sa scriu nimic de asta, ca sa nu stric zenul
? Eu nu sunt fumator da ocazional as fuma cu cel mai mare drag cate un tutun ales si aromat… m-a bagat odata unu in boala prin “Che pasa” cu tutunu’ lui.
