Eu nu stiu sa inot. Nu am stiut niciodata nici macar sa fac pluta. Singurul mod in care ma pot bucura de apa este pe malul marii, acolo unde se imbina apa cu nisipul si unde, din nefericire pentru mine, se joaca toti copiii. Asa si eu, stau acolo si ma joc cu scoicile si cu nisipul si fug de valuri.
Nu mica mi-a fost mirarea cand Bucurestiul, oras oricum hulit cam in fiecare dimineata, s-a transformat pentru mine intr-un cosmar, balti peste tot, mizerie, noroi, gunoaie aruncate peste tot pe strazi pe unde masina de gunoi nu poate ajunge. E atata jeg in jur, ca nu stiu cum de nu sunt mai multi oameni nebuni in orasul asta. Oricum sunt de parere ca Bucurestiul este un oras grozav in care sa vorbesti singur. Iar pe mine, jegul si mizeria ma aduc la disperare. Estetica uratului este ceva minunat in teorie; in practica, jegul naste monstri.
Cred ca in curand o sa capat manii mici si enervante, o sa ma spal pe maini de 100 de ori pe ora, o sa port haine doar cateva minute pe zi si asa mai departe. Mi se pare ca sunt mereu murdara si nu-mi place chestia asta. Ma rog, nu mereu; dimineata, inainte sa ies pe usa, sunt chiar simpatica. Apoi, ma stropesc masinile, mi se pleosteste parul de la umezeala, in autobuz miroase a caine ud… Of!
Nu stiu ce ar putea iesi bun din mizeria asta. Cred ca anotimpul asta a dus multi oameni la disperare si pe altii i-a impins peste parapetul nesimtirii. E greu sa-ti vezi de suflet printre atatea noroaie. E o provocare pe care, sincer, n-o vreau.
.
)
?
si asta vine de la cineva care a invatat abia la 23 ani intr-un bazin inconjurat de copii de 5-10 ani 