Amintindu-mi azi, in timp ce spalam vasele, de nenea Kant, mi-am dat seama de ceva: urasc sa fac lucrurile “din datorie”. Adica pentru ca asa trebuie, ca asa e frumos, ca ma va ajuta pe viitor, ca e un lucru politicos si asa mai departe. Si cu toate astea, ma pricep sa le fac foarte bine. Sunt o persoana de inteles, ar spune unii. Eu spun ca sunt prea moale, uneori.
Nu inteleg de ce oamenii care fac lucrurile dupa bunul lor plac, fara sa minta despre asta, care indraznesc sa spuna “nu am chef” sau “nu vreau” sunt vazuti ca nepoltiicosi si nesimtiti. Nu inteleg de ce valorizam mai mult o persoana care ne minte cu zambetul pe buze ca e bolnava decat una care ne spune ca nu are chef sa faca ceva.
Cred ca o sa raman cu dilema asta multa vreme, cel putin pana cand invat sa balansez datoriile de om mare putin mai bine decat imi iese acum.
Si pentru ca nu aveam chef sa spal vasele, le-am lasat acolo si mi-am pus serialele la vizionat. Mi s-a golit complet mintea zilele astea – sau ma rog, aproape complet. Ori de cate ori zic ca mi se goleste mintea, reusesc sa raman la nucleu; adica am cateva chestii la care ma gandesc cu obstinatie, unul dintre acele chestii fiind aceasta complianta sociala pe care nu o inteleg. Dar e vineri, ce rost are… Zau, mai bine mai pun de o cafea.
