Toata tacerea mea s-a facut ghem si a inceput sa strige in visele mele. Am uitat sa scriu poezii, dar sunt sigura ca ele nu au uitat sa ma scrie pe mine. Pacat ca o fac cand sunt in stare de semi-constienta sau mai rau.
Si ceasul bate, tic-tac, ieri as fi vrut sa-l pot arunca de pe birou, insa stiu sigur ca ar mai fi facut zgomot in mintea mea. Uneori, orice as face, ceasul bate intotdeauna si face scandal si nu am ce autoritate sa chem pentru a-l face sa taca. Lucrurile trec la fel, aceleasi spaime, aceleasi griji, doar uneori se schimba putin camera si culorile.
Am deseori senzatia ca sunt un sarpe care-si musca singur coada. Un sarpe cu parul in greva, un sarpe cu ochii mari si care aude mereu un ceas pe perete care bate si tot bate.
Ce ma fac daca nu mai visez ciudat?