Ce bucurie, acum pot sa spun ca am scapat cu viata din iarna, am trecut de depresia de ianuarie si de cea de februarie, ba chiar am reusit sa misc ceva si in viata profesionala. Ce bucurie, nu m-au ingropat muntii de zapada, asa ca acum pot, cu incredere, sa ma indrept spre astenia de primavara si/sau depresiile aferente.
Vai,c e mi-as dori sa fie permanent vara. OK, cu pauza de Craciun, cand poate sa ninga. Dar zau daca un august permanent mi-ar face rau. Nu cred asta, nu cred deloc. August, nisip si mintea pe dealuri – viata perfecta.
Azi in autobuz ascultam ceva, nu mai stiu ce, care zicea ceva de genul “ai tot ce ti-ai dorit deocamdata”. Si m-am speriat. Nu stiu cum sa nu astept ceva, nu stiu cum sa respir si cred ca nici nu vreau. Fara putina anxietate, totul pare prea ciudat si ma apuca pandaliile si ratacirile.
Asadar, sa astept cu drag ratacirile de vara si uitarile de atunci. Intre timp, trebuie sa stau putin si sa-mi rod unghiile, intrebandu-ma daca nu cumva izvorul asta nesecat al creativitatii mele o sa dea ortul popii. Adica stiu ca o sa dea, pentru ca scriu din ce in ce si in ce mai mult, dar sunt taaare curioasa cand o sa fie asta.
nu am fost atent..scrii super frumos…esti antidotul perfect pentru situatiile in care nu ai de munca la job..si nu numai…ne faci viata mai frumoasa…nu am eu talent la scris…dar,asa cum pot,iti zic ca esti mishto rau..am si uitat,citindu-te,ca in proportie de 90% voi fi un pic(sper)shomer
