M-am trezit dintr-un vis ciudat, cu lupi si multa apa. Greu, am reusit sa beau o cafea, apoi inca alta, sa-mi pierd ziua printre tot felul de intamplari si de treaba, fursecuri si paste, sprite si iar cafea. Acum am senzatia ca nici ce am reusit sa fac nu am facut bine, mi se pare ca dragonului i-au mai aparut vreo 7 capete si sunt obosita ca dupa o zi de truda fizica.
Si toate astea pentru ca ma descurajez la primul semn, las umerii in jos si dau din picioare anemic, toate astea pentru ca imi place sa chem dezastrul, e singurul care raspunde asa de prompt de parca numai asta ar face, ar sta toaaaata ziulica langa telefon, doar-doar il cheama Silvia.
Dar am darul de a ma plictisi repede, chiar si de dezastru.
Si ninge iar. Cred ca de-aia mi se intorc mecanismele interioare pe dos. Nici chiar absurdul din mine nu stie ce sa mai creada. Toata ziua ma uit la poze din vara. Si rad.