Sunt oarecum o fiinta superficiala. Primele impresii intotdeauna conteaza. Nu ma interesaza insa frumusetea fizica. Nu ma atrag hainele scrobite si unghiile extra-ingrijite. Oamenii mult prea frumosi ma sperie. Ma intimideaza, ma fac sa ma simt mica.
Insa prima impresie conteaza. Cum ma lasi sa te miros. Cum raspunzi la o gluma, cum ma lasi sa te privesc in ochi, cum vezi cat de tare ma sperie primele intalniri. Cum vad in tine povesti care mai de care. Cum imi place un nasture sau un smoc de par, o chestie ghidusa sa-mi arate ca putem sa radem impreuna.
Cu oamenii importanti din viata mea, din fericire, am si uitat – sau ma prefac ca am uitat – primele intalniri. Ma bucur ca am uitat – sau ca ma prefac atat de bine.
Mi-e frica sa ma intalnesc cu oameni prima data. Mi-e frica de potentialul din ei si din noi. Mie mi-e frica de multe lucruri. Ma intrebam acum cateva zile de ce mi-o fi zis un test din ala stupid de pe feisbuc ca eu sunt The March hare din Alice in Wonderland. Cum sa nu fiu! Fac ochii mari si ma trag de urechi. Mi-e frica si sunt paranoica. Beau ceai, cateodata.
Da. Iepurele de martie. Asta-s eu si asa o sa raman. Eu, cu primele mele impresii, prieteni care aduc a Palarieri si cate o Alice ratacita prin viata.
