Cum nu mai e soare, nu mai e bine. Troleul e plin, oamenii sunt nesimtiti, pofta si inspiratie de munca – ia-o de unde nu e, banii de pantofi se duc pe contributii sociale (da, stiam asta de la inceput, dar oricum e enervant sa dai bani la stat), n-am avut timp sa citesc, la spinning a fost greu, ma doare capul de dimineata si nu stiu daca metoda lui Ritesh de a face durerea de cap sa treaca o sa functioneze, n-am chef de pizza dar asta mananca toata lumea si mi-e frig sa ies afara, a, da, mi-e frig! si in weekend trebuie sa merg acasa si mi-era asa o lene, nu am chef de nimic si efectiv nu stiu de unde si ce sa incep. Si e deja 12:30.
Mai e ceva, oare? Adica sigur mai e.
Imi trebuie soarele inapoi, clar. La o adica, la sursa tuturor problemelor triviale de mai sus sunt altele, putin mai mari si de care nu am chef sa mai vorbesc cu nimeni pana cand nu le rezolv, dar nah, asa se intampla cand stai sub stres, totul e gri si nimic nu merge, orice mica drama creste proportional cu aia mare.
Cel mai tare ma enerveaza ca nu am avut timp sa citesc! Sau stare; am incercat aseara, insa imi fugeau cuvintele din fata ochilor.
Si pe mine ma intristeaza tare de tot cand nu mai am timp sa citesc…