Ce e fericirea? E un lucru mic, e un lucru mare, e o banalitate ingrozitoare, e o mica minune, e un hanorac intr-o zi mai rece sau o pereche de pantofi cu toc care iti ucid talpile, dar care te fac sa arati bestial? Vine sau o gasesti? Stii ca esti fericit atunci cand esti sau doar cand s-a terminat? Se traieste singur sau in doi, trei, patru? E rotunda sau are colturi, stie sa mearga pe bicicleta sau prefera confortul unui automobil personal? E exact cum ti-ai imaginat ca o sa fie sau e altfel, cum nici nu ai crede?
Cred ca oamenii care se intreaba ce e fericirea prea des sunt cei care sunt fericiti. Nu stiu cum sa defineasca un ghem de emotii, un amalgam de intamplari care se petrec in inima lor. Nu stiu sa puna punctul pe i si atunci se intreaba, constant, eventual innebunindu-i si pe ceilalti din jur, daca e punctul care trebuie sau i-ul care trebuie. Alearga de nebuni de colo colo, nu se focalizeaza pe ce trebuie, isi risipesc fericirea printre degete uneori, gandindu-se ca ar trebui sa fie altfel, dupa cum s-au format preconceptiile in frumosul lor capsor.
Pana la urma, ce naiba conteaza ce e, cum e, atata vreme cat e.