Azi s-a scurs prea repede, pentru o zi libera. Am decis sa stau acasa si sa ma ocup putin si de mine, in sensul in care m-am dus la dermatolog pentru o problema mai veche cu care o sa ma tot lupt, fara sanse de izbanda, adica nu se vindeca niciodata, doar se amelioreaza. Si se amelioreaza cu chestii scumpe.
In sa ceea ce nu stim e ca stresul poate sa fie atat de daunator. Ca sa nu mai am probleme – in fine, asa de mari, ar trebui sa traiesc, se pare, intr-o bula. E ca si cum supararile, tristetile, grijile sau furiile mele se vad pe pielea mea, la propriu. Ma gandesc ca nu stiu daca exista vreo posibilitate de a face in asa fel incat sa ma ocoleasca toate. Decat, poate, sa uit sa fiu eu. Nicio crema, unguent sau pastila poate sa ma ajute in privinta asta.
Sta sa ploua de cateva zile. Mi-e teama ca nu o sa ploua cu chiftele si nici cu vara. Sper doar sa nu ploua pe unde o sa fiu eu, sper sa ma ocoleasca drumurile proaste, gropile ori noroiul. Sper sa ajung, vorba ceea, zen.
