De vreo trei zile, pentru ca a disparut cana de la filtrul de cafea de la birou, ma duc sa-mi iau cea de-a doua cafea de la Gregory’s.
Cred ca oamenii de la Gregory’s sunt foarte mirati, ceea ce nu e un lucru rau. Se mira din orice, orice ai spune, ridica sprancenele sus a mirare. E bine, cum am spus mai sus, sa te miri, sa reusesti sa-ti pastrezi din naivitatea copilariei – mie mi se pare ca cei mici se mira cel mai mult.
Altfel n-as putea sa-mi explic de ce, in toate cele trei zile, se mirau ca nu vreau zahar la cafea. Si nici lapte. Cat zahar? Deloooooc? Dar lapte? Nu vreeeeeti?
Bine, apogeul a fost azi, cand simpaticii de ei nu s-au mai mirat nici de lapte, nici de zahar. Le-am cerut si platit un espresso lung, am ajuns sa comand si cand colo, tanti ma intreaba: “Lung?!”. Zic “Da”. Iar ea: “Adica mai lung decat e el, de fapt?”
…Imi lumineaza ziua, zau asa. Fara sa fiu rautacioasa, imi prinde bine. Incep ziua frumos. Chiar daca e o zi lunga, oarecum degeaba, fierbinte si fara sanse de a trece mai repede, oricate cafele as bea.
(In alta ordine de idei, am constatat ieri ca a inflorit teiul si mi s-a facut dor de scoala, examene [?! da, stiu] si in general zilele in care invatam ceva si venea vara si luam o pauza lunga de vreo cateva luni.)