Sunt multe lucruri care ma depasesc. Nu stiu daca asta tine de gradul meu de maturizare, de anumite momente ale zilei sau pur si simplu asa e ordinea fireasca a lucrurilor, pentru ca, nu-i asa, unde am fi daca am intelege absolut tot din jur.
N-as putea insa sa spun ca e un lucru rau, ca eu nu inteleg multe. Nici ca e un lucru bun. Ci pur si simplu, ca e un lucru stresant.
Mult timp am incercat sa inteleg motivatiile oamenilor, nevoile lor, am incercat sa empatizez cu ei si nu cred ca am reusit mare branza. Sa devin cinica ar fi, pentru mine, cel mai mare rau posibil, pe langa a nu mai scrie (si oricum, marturisesc cu rusine ca foile mele sunt tot albe si pixurile s-au uscat). Si totusi, observ nu numai ca nu-mi mai pasa de multe chestii, dar ca nu mai vreau sa-mi pese. Insa nu incetez din a incerca sa inteleg, de parca a intelege niste fiinte umane m-ar face mai fericita.
Uneori ma trezesc ca ma uit la ei mereu, la necunoscutii din autobuz care ma calca pe piciorul inca bandajat fara macar sa baguiasca o scuza, la cei de la magazin care se cearta pentru un loc in plus la coada, la cei de pe strada care merg in legea lor, la prietenii mei si gandurile lor care mie imi par dubioase, la rudele mele si incerc, incerc din rasputeri sa inteleg. Dar nu pot, n-am cum.
Inca nu stiu daca acceptarea limitelor e semn de evolutie sau nu. Grele intrebari pentru ziua de joi.
O zi de joi placuta.