Ia-mi nisipul si arunca-mi-l in fata. A trecut mult timp de cand am stiut sa fiu, acum plutesc in deriva, iar si iar, ma alerg fara sa ma prind si oricum, nu mi-a placut niciodata competitia.
Ia-mi nisipul, nu am ce sa fac cu el. Poate cu marea, da, cu marea as invata sa-mi placa competitia. I-as spune, hai sa vedem, care dintre noi e mai spumoasa azi? Si furtunile mele s-ar lupta cu ale ei si eu si tu am uita cu totul de nisip.
Ia-mi nisipul, ia-mi toate malurile, ce daca nu stiu sa inot, la fel de bine nu stiu inca nici sa merg si iata ca am reusit sa-i pacalesc pe toti atatia ani.
Uneori simt ca nu am nevoie de nimic, dar nu apuc sa ma tin bine de ideea asta, de sentimentul de eliberare, ca iar si iar se aprind furtunile si ma doare aici, uite aici, in piept, acolo unde tu spui ca nu se simte nimic si razi.
Vreau liniste, spun, si mint. Asa ca ia-mi nisipul si fa ce stii si ce vrei tu cu el. Apoi arata-mi castelele pe care le-ai facut din el, ca sa le pot umple cu fantomele mele si sa inceapa un bal cum n-a mai fost.
