Garsoniera se transforma

Posted: July 12th, 2010 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , , , | 9 Comments »

Maine incepe operatiunea “mutarea”, care-mi ocupa toate gandurile si tot timpul putin pe care il mai am. Pentru ca oameni suntem si mai trebuie sa si muncim, e destul de greu sa rezolvi intr-o zi o mutare completa, in doua camere, cu tot cu mobila si multe, dar foarte multe lucruri personale.

Uneori, cel mai des in prag de mutari, mi-as dori sa traiesc in stil spartan. Fara prea multe lucruri, fara sa am impresia ca imi trebuie toate aceste lucruri. Dar cel mai des, partea din mine care se ataseaza sentimental de lucruri mai mult ca de oameni protesteaza si uite-asa, ajung sa fiu mai ceva ca un melc, de trei ani incoace, de cand ma tot mut.

Si de fiecare data, ajung intr-un loc unde sper sa fie acasa, si unde e acasa, dar pentru prea putin timp. Nu e neaparat vorba de un sentiment de proprietate, cat e vorba de ceva mai mult, pur si simplu senzatia ca locul nu e bun. Dar dintre toate, daca ar fi vreun loc unde sa pot sa spun ca a fost aproape de “acasa”, este garsoniera de unde ma mut.

Mi-as dori ca cei care urmeaza sa locuiasca in ea sa simta toata fericirea pe care peretii au strans-o intr-un an. Mi-as dori ca locul asta sa-i faca pe toti cei care urmeaza sa locuiasca acolo la fel de fericiti. Mi-as dori ca, intre cei patru pereti ai ei, sa se rada la fel de mult, sa se doarma la fel de bine si sa se simta linistea la fel de mult.

O sa ma gandesc mereu la casa asta cu drag, asa mica si cu defectele ei. Aici am invatat sa fac ciorba, sa inventez spatii de depozitare pentru baia cea mica, aici m-am luptat in seara de Valentine’s Day (pe care n-o sarbatoresc, dar asa, ca detaliu amuzant) cu mucegaiul, unul din motivele pentru care plec, aici fotoliul meu negru si-a gasit locul perfect si aici mi s-a parut intotdeauna ca mobila mea se potriveste perfect, ca piesele unui puzzle. Aici am pus un cort fix in mijlocul camerei, pentru a cauta un telefon ratacit. Aici era oaza mea si nu pot decat sa sper ca o sa fie la fel si in noul apartament, cel putin la fel de bine si de frumos.

Mai bine nu ma mai gandesc, ca deja tind sa devin un izvor uman. Asta e, cred, cea mai grea chestie pentru un chirias, mai grea decat sentimentul ca nu ai casa ta, sentiment cu care inca nu ma lupt: atunci cand trebuie sa pleci de unde ai investit sentimente si trairi de tot felul.


9 Comments on “Garsoniera se transforma”

  1. 1 RRRR said at 12:25 pm on July 12th, 2010:

    Poti sa imi spui cat dai pe cele 2 camere ?
    Imi caut si eu sa ma mut si m-ar interesa pretul macar informativ.
    Multumesc.

  2. 2 sunkissed said at 12:52 pm on July 12th, 2010:

    depinde f mult de zona. in dr taberei, unde ma mut eu, e mai ieftin – ma rog, daca ieftin inseamna 300 de euro pt 2 camere.
    gasesti si cu 250 de euro nemobilat, sau mobilat “clasic”. eu am vrut semimobilat si total utilat.

  3. 3 Tomata cu scufita said at 4:10 pm on July 12th, 2010:

    N-am fost pusa niciodata in situatia asta si cred ca m-as imbolnavi psihic daca ar trebui sa o fac… Totusi, gandurile astea mi-au zgaltait existenta si chiar m-au transformat intr-un izvor uman pentru ca trec prin succesiune si e devastator…

  4. 4 sunkissed said at 4:16 pm on July 12th, 2010:

    Sa stii ca, daca iti asumi conditia de chirias, pana la urma devine o parte din viata. Sigur ca viata mi-ar fi mai usoara daca proprietarii romani ar fi ca cei de afara (nu prea obisnuiesc sa fac comparatii, dar acum chiar nu ma pot abtine). Adica sa faca contract, sa-ti puna la dispozitie tot ce le ceri, sa inteleaga ca, din momentul in care tu locuiesti acolo e casa ta si sa nu vina peste tine cand stai in chiloti etc. Pana acum am avut noroc in privinta asta, doar ca nu am reusit sa gasesc conditiile necesare nicaieri pe unde am stat, si aici ma refer si la context. Acum devine mai greu pentru ca in garsoniera asta chiar am investit, de la parchet la aer conditionat, de la sentimente la ganduri de viitor. Si crede-ma ca aproape ca m-a busit plansul ieri cand am pornit aerul conditionat, ca mi-am dat seama ca aparatul ala n-o sa-l mai vad.
    Sunt multe ganduri pe care le am. Incep sa simt ca imi trebuie o casa din ce in ce mai rau. Numai ca nu ma pot decide inca sa ma desprind din Bucuresti. E… ciudat.
    Cu succesiunea… stiu cum e. Nu e deloc placut si eu am avut si niste surprize neplacute care atunci m-au invatat ca familia mea inseamna eu si mama si atat, ceea ce multi oameni nu au inteles pana acum. Iti tin pumnii sa treci cat mai usor prin asta

  5. 5 Armand said at 5:16 pm on July 13th, 2010:

    Toti suntem chiriasi. :) Voi, toti care cititi ce se scrie aici si aiurea, dati-mi un singur exemplu de om care este sigur pe ceea ce detine. Totul este o mare iluzie … Una uriasa. Dar ne place sa ne simtim in “siguranta” si sa avem senzatia ca defapt detinem ceva in proprietate.

    Noroc in depistarea lucrurilor care intradevar va apartin sau va sunt defapt imprumutate pe perioada vietii.

  6. 6 sunkissed said at 10:40 am on July 14th, 2010:

    pai si daca tot suntem chiriasi, nu mai bine sa fim cu acte in regula si nu datori la banca? :) asta le spun – sau incerc sa le spun – tuturor celor care cred ca nu te-ai implinit daca nu ai “casa ta”.

  7. 7 fely said at 11:32 am on July 14th, 2010:

    draga mea, sunt sigura ca o sa-ti fie bine in noua casa, la fel cum sunt sigura si ca vei investi la fel de multa iubire cat ai investit si aici.pentru ca e firesc ca locurile sa imprumute din noi.
    o sa fie frumos, promit eu.

  8. 8 sunkissed said at 11:43 am on July 14th, 2010:

    :*
    stiu ca o sa fie, deja se contureaza :)

  9. 9 Armand said at 2:37 pm on July 14th, 2010:

    Multi prefera sa fie datori la banca. De parca banca este un fel de mama sau de ruda apropiata care te iubeste si te iarta daca nu esti in stare sa ii dai banii inapoi. Dehh, minte de roman …. :)


Leave a Reply