Am respirat adanc si m-am reapucat de scris, ieri. M-am simtit in afara corpului meu, de parca altcineva manuia pixul, cerneala neagra curgea si eu nu recunosteam cuvintele. Era ca si cum cuvintele nu erau ale mele, nu reprezentau ceea ce eu voiam ca ele sa reprezinte, ca si cum mintea mea spunea: “scaun” si pixul scria “paine”.
Si da, scaun si paine. Cuvinte din sfera concretului de care am incercat atata sa scap ieri. Concret care mi-a facut rau, durere de cap, de spate si de suflet toata ziua. Nici macar blugii rupti, antidot pentru seriozitate si concret in alte zile, n-au facut fata. Nici macar rasfat la Caru cu Bere, unde totul a fost stricat de un chelner idiot si de faptul ca nu intelegeam nimic. Nici macar somnul de seara, nimic.
Si nici pixul si nici hartia nu au facut mare lucru. Ma uit la cum am scris, ce am scris, nu ma vad pe mine decat putin. Ca atunci cand vezi de departe o mana si te intrebi a cui e, si intrevezi o silueta care imediat dispare, cum te apleci putin mai mult spre ea.
>:D<
