Am ajuns sa nu mai plec

Posted: November 18th, 2010 | Author: | Filed under: Eu cu mine, If only, La naiba! | Tags: , , , , | No Comments »

Ziceam, de mai multe ori, mai multor oameni si mai ales mie, ca atunci cand pestele se impute de la coada, plec si foarte rar ma mai uit inapoi. Uneori m-am uitat inapoi si am regretat. Ca atare, primul meu instinct a fost corect.

Sunt insa siderata si lasata intr-o stare neplacuta cand oamenii pleaca, nu eu. Am inceput sa cred ca traiesc in absente. Am inceput sa cred ca o sa ajung batrana si sa vorbesc singura cu Cei Ce Au Fost Si Au Plecat. Cred uneori ca gresesc ca nu tin de ei cu dintii. Alteori ma trezesc, imi dau doua palme si ma intreb: cine sunt eu ca sa tin de ei? Nici mie nu mi-ar fi placut sa se tina de mine cand plecam.

Insa unele absente dor foarte, foarte tare. Ma intreb daca am facut sau spus eu ceva. Unele absente m-au durut, dar mi-am recunoscut vina si le-am lasat sa se cicatrizeze. Am ramas cu amintiri de plimbari prin Cismigiu si cafele in O’Hara. Alte absente s-au transformat peste noapte in prietenii trainice. Altele mi-au dat de inteles ca nu au fost absente si uite-asa, din relatii tinute secret am ajuns sa ne intelegem in 5 minute de tacere cat in doua ore de discutii. Alte absente au venit din umbra, acolo de unde, de altfel, si traiau. Absente care nu sunt absente. O plecare pe care nu am inteles-o. Care m-a durut, dar m-a si bucurat. Altele ma mai suna din cand in cand si pierdem vremea. Pinky friends. Asa a fost.

Si pe unele nu le inteleg. Croieli de viata la care nu ader, despre care nu mi se spune, despre care nu aflu, doruri care se vorbesc sec si fara sens.

Nu stiu ce vreau sa spun. Cred ca, daca as vrea sa spun ceva, as face-o altfel. Dar nu o fac. Asa ca tac si imi spun mie lucrurile pe care le spuneam altora, imi fac liste cu lucruri pe care le vreau, lucruri materiale pe care mi le doresc mult de tot si a caror absenta nu vreau s-o mai simt.

Vin vremuri in care esti perplex.



Leave a Reply