A sunkissed world

29 May, 2011

Prove to me…

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor

Mi se intampla uneori sa patesc cum am patit cu The National si High Violet, adica sa ascult un album pana cand imi iese pe urechi de bun ce e. Daca cu albumele mele de suflet progressive (alde Yes sau Gentle Giant, de Pink Floyd nu zic nimic, Genesis si Rush) lucrurile merg struna, ce e bun e bun, in lumea indie lucrurile nu-s asa de clare.

Insusi cuvantul “indie” imi aduce aminte de “contemporan”. Nu stii daca asta inseamna ca e si bine. Experimentele ce se fac in indie de multe ori esueaza, alte albume cad in banalitate cat ai zice “wtf”.

Ei, dupa marea mea revelatie cu cei de la The National si albumul lor de-a dreptul bantuitor, am mai trait un astfel de moment cu Arcade Fire, desi trebuie sa spun ca dragostea mea pentru albumul lor nou, The Suburbs, e una mai degraba cerebrala.

Dar uite ca vin The Antlers, cu un album care m-a rapus, m-a pus in genunchi si m-a facut sa simt toata greutatea lumii pe umeri. Nu va faceti griji, e ok cand se intampla asta in muzica, mai ales pentru mine. Emotiile puternice care reusesc sa fie transmise intr-un fel sau altul prin niste casti amarate de MP3 Player sunt tot ce ar trebui sa faca o trupa.

Baietii astia trei vin dupa un album despre cancer si abuz (da, sunt extrem de pozitivi) si trantesc pe masa un album despre tristeti, despartiri, relatii dificile si altele din gama. Si poate si de asta imi plac. Lucrurile nu sunt intotdeauna roz pufos si nu sunt intotdeauna pe sistemul “e nasol, dar poate ca o sa iasa soarele si pe strada ta”. Nu. Uneori e foarte, foarte greu si lucrurile sunt nedrepte si ai nevoie de un album pe care sa il asculti – si asta e Burst Apart.

Dar, sa nu ma intelegeti gresit, nu numai daca esti pe stilul emo ti se va potrivi acest album. E pur si simplu magnifica metoda lor de a te face sa rezonezi cu melodiile si starea lor de la primul acord. Nu poti decat sa stai jos si sa iei lovitura dupa lovitura fix in plex.

Un lucru mic de tot am sa-i reprosez lui Silberman, anume ca nu are cea mai buna dictie din lume, fapt care poate priva ascultatorul de o experienta completa. Uneori am stat cu versurile in fata si am zis “Aha!!” CUm sa nu-ti para rau cand pierzi chestii de genul

“They want to conquer you,
Abandon you.
I want to burden you,
Belong to you. “
(Hounds)

Ce-mi place mie insa cel mai mult la acest album este cum incepe si cum se sfarseste. Ritmic vorbind, nu e mare diferenta intre “I Don’t Want Love” si “Putting The Dog To Sleep“. Da, a doua e mai lenta (si Pitchfork m-au suparat pentru prima data in viata cand au zis ca “This isn’t the sort of record that calls for a show-stopping power ballad, but we get one anyway with “Putting the Dog to Sleep”, where needlessly histrionic vocals and an overwrought doo-wop progression come off more like last call karaoke than a fitting closer.” Pesemne ca au uitat de Hospice si de intreaga atmosfera atat, dar atat de apasatoare a intregului album.

In fine. Ideea e ca daca prima piesa e ca un rasarit de soare, un moment de revelatie cand zici “I Don’t Want Love” si tu chiar crezi asta (desi unii mai destepti ca tine nu te cred), ultima este absolut induiosatoare, de-a dreptul remarcabila prin exprimarea atat de simpla a unui moment in viata pe care l-am simtit cu totii la un moment dat sau altul: cum ca esti dat la o parte, nu mai e nevoie de tine iar tu esti de acord, ce naiba sa faci, asta e viata insa nu poti decat sa spui “te rog, te rog mult, nu ma lasa sa mor singur”. Iar ce se intampla intre, in restul albumului, pur si simplu conduce la asta. Abandon, resemnare, neputinta, dorinta de a fugi, cantece susurate in ureche, totul se petrece intre aceste doua extreme.

Este halucinant acest album prin tristetea lui pe care nici nu o pot reda in cuvinte. Desi am simtit-o in multe ocazii cand nici nu stiam ca The Antlers exista si nici ei nu stiau ca vor produce asta. Astept ziua cand o sa pot sa ascult si altceva – si asta pentru mine inseamna un album bun.

Share this: Twitter | Facebook

No Responses to "Prove to me…"

Comment Form

Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

May 2011
M T W T F S S
« Apr   Jun »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki