Le vent nous portera?

Posted: June 30th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , | No Comments »

Daca avem noroc, o sa ne poarte vantul unde e mereu soare si unde e mereu vara. Unde nisipul din pantofi nu ne mai enerveaza, unde pescarusii spun povesti seara, in jurul focului. Vantul o sa ne poarte si noi nu o sa-i multumim, pentru ca asa e firea umana, nerecunoscatoare. O sa invatam din nou, acolo unde o sa ajungem, sa vorbim, sa umblam, sa coasem nasturi, sa facem cartofi prajiti, sa privim un rasarit si sa purtam jachete. Si dupa ce vantul ne va mangaia pletele obosite de la atata crescut si mangaiat o fata zambitoare, vom strica tot. Pentru ca asa e firea umana, plina de stricaciuni.

Si atunci o sa asteptam alt vant care sa ne poarte in alte zari, nestiind daca cei ce rad acum in jurul unui foc vor mai fi impreuna, aceiasi, nestirbiti in convingeri, atitudini si zambete. Si vanturile se vor imputina si sperantele la fel, cantecele de iubire vor fi mai putine, cartile pe care le caram dupa noi, oriunde, la fel. Vom ramane cu impresia faptului ca stim sa coasem un nasture si alte lucruri ce ne amintesc de alte locuri.


Dor de mare intr-o fraza

Posted: June 29th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, La naiba! | Tags: , , | No Comments »

Vreau sa simt nisip sub talpi si sa beau cafeaua aia tare de la Ovidiu – n-am mai fost acolo de acum doi ani si tare mi-e dor de stalpul de la Stuf si de discutiile pe plaja cu George si de cafelele “tari” ale lui Fely de la Soni si de Horatiu si de Adi care la mare citeste ziare si de Elena care la mare mananca la fel de mult ca mine si de Mircea care adoarme sau dispare si de Ada care e mai blonda la mare si de multe alte chestii,

dar cel mai dor imi e sa simt briza prin par, sa mi se inroseasca pielea, sa ma zgarie o scoica in talpa, sa simt mana dreapta cum se lasa, grea, intr-o alta lume, sa ma uit la mare pana ametesc de bucurie, sa ma inconjor de muzica frumoasa si oameni tacuti, sa ma plimb pe plaja daca s-ar putea pana la bulgari si inapoi; mi-e dor de mare si de ce am lasat acolo in fiecare vara in care m-am dus, mi-e dor de mare ca de o dependenta, mi-e dor de mare cu tremur si cu buza rasfranta,

si stiu ca o sa ma duc curand, altfel, dupa ce termin o multime de chestii concrete, dar ce nu stiu este daca sa indraznesc sa vreau de la marea de anul asta mai mult decat mi-a oferit pana acum si nu stiu daca mai am vreo faramita de rabdare sa mai formulez cereri,

insa nimic nu schimba faptul ca tare mi-e dor de marea in care toate lucrurile se arunca pentru a se curata.


Un blues pentru o fata blonda

Posted: June 29th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

E ca si cum ar fi toamna, iar ma ploua si nu ma mai apara nimic. Stau expusa, cu pielea ranita, cu ochii cascati, cu mainile inclestate, in ploaia rece de iunie. Astept august ca o apasare si imi numar, inca o data, pierderile. La castiguri nu prea am ce sa trec, in afara de o independenta fictiva si care nici macar nu ma multumeste foarte mult.

Ma ploua inclusiv pe ganduri si stim cu totii ce nasol e sa ai gandurile ude. Miros mai urat decat un caine ud. E cu atat mai greu cu cat nici macar prosoapele mele de autostopist galactic care sta locului nu ma pot ajuta in situatia asta. Mai degraba ma ajuta sa stiu ca: “Anything that, in happening, causes itself to happen again, happens again.”

Lumea e un loc asa de mare si eu mi-am gasit un loc asa de mic pentru dramele mele. Mi-ar mai trebui o planeta. Mi-ar trebui sa rad mai des, dar ma tem ca am un tip de umor care nu prea e inteles. Iar ca sa-l intelegi, se pare ca trebuie sa fii foarte, dar foarte departe.

Iubesc asa de mult absentele, incat m-am excizat singura din vietile oamenilor importanti pentru mine. Hai, canta-mi un blues pentru o fata blonda, canta-mi despre ciuperci, paduri si vise ciudate, canta-mi despre omul cu joben pe care l-am visat din nou azi noapte, canta-mi despre singuratate si cum va fi cand se va termina si asta, canta-mi despre melci, dar mai ales, mai ales, canta-mi despre mare.


Regim de viata beteag, necesit schimbare

Posted: June 28th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Cred ca viata mea din ultima vreme nu ca nu e cum trebuie sa fie, caci niciodata nu vom sti cum trebuie sa ne fie viata, dar e putin ciudata. In sensul in care se pare ca este inca prost gestionata. Nu mai stiu sa am grija de mine, o sa ajung o fantoma vie si chestia asta ma enerveaza la culme.

Ma enerveaza ca strang lucruri. Ca nu am grija de mine asa cum ar trebui, decat la un nivel superficial si deloc de dorit. Ca nu stiu cand sa spun stop si cand sa spun ca am gresit, ma enerveaza ca inca nu-mi asum alegerile, ma enerveaza lipsa de exercitiu fizic, ma enerveaza paralizia si ma enerveaza parfumurile expirate.

Stiu cum m-as calma, dar am impresia ca asta ar fi tot un soi de fuga si nu mai vreau sa fug. Nu mai vreau sa caut scapari in alte zari. Undeva in mine *stiu* ca nu e o fuga, insa vreau sa fiu cu totul convinsa.


Nu stiu sa numar.

Posted: June 27th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , , | No Comments »

Sau poate ca numar prea bine. Inca nu stiu. Tot ce stiu e ca nu-mi dau zilele la numaratoare. Anii. Gandurile. Nu stiu sa numar oamenii si nici cate persoane am pierdut. Nu stiu cate voi castiga. Nu mai stiu sa-mi numar saruturile de pe clavicula stanga, nu mai stiu cate maini a tinut mana mea dreapta. Nu mai stiu cate lacrimi am sters cu stanga, habar n-am sa fac impartiri si scaderi. Si uite ca totusi inca calculez, in felul meu stangaci, sperand sa-mi dea cu plus.

Intr-o saptamana o sa va scriu din alta parte. Aproape de unde va scriu acum, dar atat, atat de departe daca numeri in altceva decat in metri. Pana atunci, trebuie sa-mi pun iar viata in pungi si cutii. Iar asta doare uneori si de fiecare data cand am facut-o, as fi vrut sa nu o fac. Cumva, s-a aratat insa a fi bine, poate o sa fie bine si acum, de la etajul 7.

*If the sky can crack, there must be some way back to love and only love*

Sper ca unde ma duc sa invat sa ma iubesc, pentru ca am uitat, si e trist, deoarece nu am cerut niciodata prea multe in iubire si nici in razboi. In iubire, am cerut sa fii aici, iar in razboi, am cerut sa fii la o distanta suficienta incat sa te nimeresc cu o bazooka.


Viata are un fel bizar

Posted: June 26th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Viata are un fel bizar de a-ti amesteca ingredientele pentru cocktail. Zici ca-i un betiv care a vazut multe la viata lui. Mai multe ca tine, oricum, copil prost. Ia si bea si lucrurile vor fi din nou clare si vei sti sa mergi drept.
*
Mi-e dor. Atat. Putin. Mult. Nu stiu. Dar imi e.
*
Cum suma viciilor trebuie sa ramana constanta, probabil ca va trebui sa renunt la ceva in curand.
*
Cand am Povestit eu Bucurestiul, nu cred ca eram gata. Nici pe departe. Am multe de spus. Numai ca tinde spre drama ce am eu de spus si oamenii mai trebuie sa si rada. Unii de altii, unii cu altii…
*
Nu imi place sa nu stiu daca pot sa vorbesc sau nu. Ma face sa ma simt mica, ma face sa simt ca Normalul a castigat. Normalul in care asteptam cu totii ceva de la ceilalti si nimeni nu spune ce ar vrea cu adevarat sa spuna.
*
Viata are un fel bizar de a te construi. De parca, uneori, cel mai logic lucru din lume ar fi sa crezi in destin. Si stim cu totii ca nu prea are cum sa iasa bine cand incepi sa crezi asta. Mi-e dor de simtul umorului. Il aveam intr-o vreme, numai ca n-am mai stiut ce sa fac cu el.


Wild Beast

Posted: June 25th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , , | No Comments »

Simt salbaticia cum imi da tarcoale. Si totusi simt ca sunt eu, cel mai eu din ultima vreme. Probabil ca “eu” nu-i altceva decat o suma de acte salbatice, de refuzuri, de tristete, de doruri si de instincte. Poate ca “eu” invat mereu aceleasi si aceleasi lectii, doar ca sa le uit si sa ma apuc din nou de invatat dupa ceva timp.

Si totusi, in toata salbaticia mea, stiu ca sunt un om care merita sa vii la el. Zau de nu, fara modestie falsa, sunt un om pentru care merita sa bati kilometri, mii de kilometri, in talpile goale, cu inima plina, fara sa trebuiasca sa initiez eu vreo chemare. Dar pentru ca musc si zgarii si sunt draguta, da, dar pana cand imi inchid portile, nu va veni nimeni dupa mine nici cat o rigla. Va trebui sa merg eu intotdeauna, si daca mersul pe jos face piciorul frumos, probabil ca am picioare de gazela.

Stiu ca, in curand, bestia din mine va fi din nou imblanzita. Ori asta, ori va musca imblanzitorul de cap. Brusc, cu sete, dupa care isi va pune castile in urechi si va mai asculta doua-trei melodii de inima albastra.

*Uneori ma gandesc ca, daca nu citeam poezie, viata mea ar fi fost mai simpla; idealizez totul prea mult, pentru un animal salbatic.*


Orasul asta…

Posted: June 24th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | 4 Comments »

Orasul asta s-a parfumat intens cu tei; stie ca imi place si ma momeste asa, ca un iubit lenes si de care stii ca trebuie sa scapi si totusi nu o faci. Imi plac povestile de dragoste, mai ales cele triste si cred ca de asta si idealizez orasul asta. Tocmai de aceea, azi noapte cand veneam acasa intr-un taxi cu toate geamurile deschise larg si cu Dire Straits la maxim, pe Drumul Taberei, prin mirosul de tei, mi-am dat seama ca tare mi-ar placea sa plang putin.

Ma pregatesc pentru a treia mutare din trei ani. Intotdeauna la inceput de vara. Intotdeauna cand miroase a tei. Si e obositor si vreau sa stau, sa ma intind ca o pisica pe un balcon de pe care stiu ca nu o sa mai plec curand. Dar orasul asta ma da cumva afara din toate casele pe care le-am pretuit la un moment dat, chiar daca alegerea rationala este a mea. Iar acum simt ca ma da afara din cel mai frumos cartier din lume.

Orasul asta, mi se spune de catre oameni pe care ii stiu de cand sunt constienta de fiinta mea, nu mi se potriveste. Si eu simt asta. In acelasi timp insa, simt ca e ceva in el, ceva in esenta lui, ceva sub daramaturi si sub oameni, sub fantome, sub vise de copil, sub noptile pierdute, tramvaiele la fel de pierdute, sub intamplarile cu oameni frumosi si urati deopotriva, sub toate lacrimile atat de bine ascunse si sub alea evidente, sub despartirile intamplate aici, adanc sub intentii murdare si sperante de 18, 21 si 25 de ani; e ceva sub toate astea care ma atinge inca.

Nu stiu. Poate ca e atat de evident ca nu mi se potriveste incat numai eu, mioapa, nu vad.


Sunt trista azi

Posted: June 23rd, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

Mi-am dat seama de dimineata, in caldura incredibila care ma invaluia ca o patura groasa de lana, ca nu are rost. O chestie concreta, una abstracta si totul dintre ele. Nu are nimic rost. Si daca pentru multi alti oameni treaba asta este una grozava, care iti da libertate, pentru mine asta e o treaba trista.

E cald in Bucuresti. E multa lume in Bucuresti. E multa agitatie si mie nici ca-mi pasa; de ce mi-ar pasa, daca nu are rost. Si acuma sunt foarte nervoasa, pe langa faptul ca sunt trista, pentru ca am vrut sa stiu si uite, acum stiu, insa multe din chestiile pe care le stiu sunt negre si mici si urate si, ce e mai rau, imi apartin in totalitate.

As vrea sa ma inteleaga toata lumea cu care ma ciocnesc, sa priveasca macar putin in mine si sa-si dea seama ca anotimpul asta trebuie sa ma lase in pace. Ca sunt lucruri mai importante decat niste litere scrise gresit, mult mai importante decat o poza pusa ciudat pe un site, ca viata nu se opreste la magazinul unde nu mai gasesti painea ta preferata, ca mobila pe care o cumperi conteaza atat de putin, ca visele sunt facute pentru a fi uitate si apoi amintite si ca pe mine chiaaaar trebuie sa ma lase in pace. Altfel o sa ajung un robotel trist, exact ca ei. Sunt pe drumul cel bun; robotel nu sunt, dar trista, oho, da.


Tacere pe frontul de est

Posted: June 22nd, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | No Comments »

Tacere pe frontul de est. S-au scufundat corabii, s-au cucerit imperii, s-au pierdut dragoni si s-au irosit iluzii. Frontul de est tace, pare ca e scufundat in noapte. Mie mi-e frica de tot si simt ca nu mai am putere sa oftez.

Am vrut sa scriu despre ce mi-a zis cineva, o chestie total irelevanta, dupa care mi-am dat seama ca nu prea conteaza ce si cine mi-a zis. E vremea sa fac ceva cu frontul asta, sa semnez un armistitiu, sa-mi vad de carti si de cafea in turnul meu, ca si pana acum, o groaza de ani in turn, acelasi nenorocit de turn.

Pana la urma, poate ca sunt cum sunt pentru ca nu m-am preocupat niciodata sa incerc sa fiu altfel. Poate ca tot acest razboi este aici pentru ca nu a fost in alta parte. Poate ca tot ce am scris si scriu de atatia ani, 5 chiar, este un grozav document clinic.