De la etajul 7

Posted: August 11th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

Ultima oara cand am stat la 7, iubeam apusurile de la etaj. Dupa ce am ajuns ba mai sus, ba mult mai jos, dar nu cu vedere la apus, am uitat ce frumos e sa stai pe balcon si sa vezi cum se termina o zi. Sa te uiti in zare, la culorile alea ireale, si sa tot speri, continuu, ca un copil ce nu se poate invata minte, ca maine o sa fie mai bine. Acum, ca stau la 7 din intamplare, pentru ca ar fi trebuit sa stau la 1, dar n-am putut sa las cartierul asta, ma tot uit la apusurile astea de august, frumoase tare, si abia ma abtin sa le pozez – la ce bun? Si asa nu ma pricep.

Si gandurile de pe balcon merg asa:

Zi de zi obosesc mai mult. Vinerea sunt molusca. Sambata imi mai revin putin. Si duminica, de obicei, ma enervez. Duminica se pleaca din locurile in care iubesti sa fii, duminica se mananca ce-a mai ramas de sambata, duminica oamenii se culca devreme, duminica nu mai e buna si blanda, duminica nu prea poti citi, ca-ti fug gandurile la ziua de luni, amara ca o frunza de floarea soarelui (credeti-ma pe cuvant).

Oricat de mult incerci, nu reusesti sa te faci inteles. M-am tot gandit la asta, in ultimele zile. Si nu stiu de ce mai incercam. De ce vrem sa ne inteleaga niste alti oameni, cu niste alte vise, care stau la niste alte etaje si poate nutresc niste alte sentimente pentru duminici? Oricum e rar sa intalnesti un om care nu numai sa inteleaga ce e in bula ta, ci sa fie si dispus sa se ciocneasca cu tine, fara frica.

Si uite asa, cu gandurile astea, apusul se duce si curand o sa fie noapte si o sa fie putin mai greu sa rad de mine. Dar doar putin. Cel mai bine, pot sa rad de oamenii care se tem; aia da, aia pot sa fac, de la orice etaj. In plus, impusc doi iepuri dintr-o data, caci in oamenii aia care se tem ma pot include, uneori, si pe bleaga de mine.



Leave a Reply