Cand Poseidon se supara pe Silvia

Posted: August 22nd, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor, Eu cu mine | Tags: , , , , | 2 Comments »

Din motive pe care nu le pot intelege si nici rationaliza, Poseidon, plictisindu-se el intr-o zi calda de august, a ajuns la concluzia ca am o viata prea arida. Prin urmare, a decis singur, de capul sau, ca duminica sa mi se intample urmatoarele chestiuni:

- sa scape din locul sau furtunul de evacuare de la masina de spalat si sa inund baia;

- sa se infunde filtrul de la aceeasi masina de spalat si sa inund holul;

- sa curat filtrul, sa strang apa, sa insurubez la loc ce era de insurubat la masina, sa o pornesc din nou si sa inund DIN NOU holul;

- sa cedeze aproape definitiv garnitura de la robinetul de apa calda;

- sa curga apa pe la baza vasului de toaleta, cand respectiva apa e trasa.

Asta e din seria bancurilor cu Murphy, despre care sunt sigura ca exista si ca face misto de mine, dar si din seria “ce poate fi mai rau”, care a culminat cu mine lucrand duminica la 6 seara; munca intelectuala, desigur, ca pe aia fizica o tot prestasem vreo 2 ore, strangand la apa cu mopul, carpe si alte instrumente mai mult sau mai putin facute pentru asa ceva.

O bucurie nemaipomenita m-a cuprins insa cand mi-am dat seama ca toate aceste lucruri concrete din viata mea ma ajuta pe mine sa imi ocup niste ore pe care de altfel le-as fi ocupat fiind, cum altfel, arida. Poseidon, apreciez grija pe care o ai fata de mine, insa daca ai putea acum sa-mi trimiti un instalator bun si un om care sa repare masina de spalat, ti-as fi si mai recunoscatoare, plus ca as fi convinsa ca existi cu adevarat si ca, pe deasupra, mai ai si o inima mare. Multumesc.

 


2 Comments on “Cand Poseidon se supara pe Silvia”

  1. 1 ivo said at 7:43 pm on August 22nd, 2011:

    :)))..stiu ca nu ar trebui sa rad..daaaar!
    sper ca ti-ai gasit instalatorul potrivit sa-i faca fata maiestuosului Poseidon…si masinii de spalat! :D

  2. 2 sunkissed said at 11:04 pm on August 22nd, 2011:

    Dar de ce sa nu razi, draga. Chiar mi-e dor de rasul tau molipsitor : ) Inca n-am gasit pe nimeni, nici n-am cautat. Stii cum e, gasesti ce cauti cand, de fapt, nu cauti.


Leave a Reply