In the future, when all’s well*

Posted: August 24th, 2011 | Author: | Filed under: Despre natura lucrurilor | Tags: , , , , | No Comments »

In Bucuresti, norii se lupta sa se rupa. Ca si oamenii, fireste. Totul e o lupta, chiar daca nu de dam seama uneori, manati de porniri fie ciudat de copilaresti, fie incredibil de batrane.

As vrea sa ploua, sa se spele caldura, sa se racoreasca asfaltul, sa uit ca este a treia seara cand vin acasa epuizata si teribil de obosita. As vrea sa ploua si as vrea sa treaca agonizanta senzatie ca, pana vineri cel putin, stresul o sa creasca la cote asa de inalte, incat niciun nor nu-l va mai prinde.

Ceea ce ma enerveaza aproape la culme este ca sunt foarte lucida, in acest moment; ma enerveaza pentru ca luciditatea uneori scoate la iveala ce e mai rau din oamenii ca mine.

Un lucru bun este ca am gasit un instalator, si chiar in bloc cu mine, asa ca se pot scurge toate chestiile, in limitele posibilitatilor financiare, fireste, mai ales ca e final de luna si m-am trezit rasufland usurata ca mai am o bere in frigider.

Un alt lucru bun este ca, atunci cand sunt in momente dubioase ca asta de acum, ma pot apuca linistita de treaba. Treaba mea, aia despre care nu prea am povestit multor oameni. Am un deadline si asta ma gatuie pana cand imi aduc aminte ca eu l-am setat si ca e destul de permisiv.

De cand m-am asezat aici sa scriu, nu a inceput sa ploua. Norii se tot ciondanesc. Nu sunt inca siguri. As dori sa le reamintesc ca, din pacate, din fulgere nu se face mai racoare, asa ca daca s-ar putea decide mai repede ar fi excelent.

*
Every day I play a sad game called
In the future when all’s well
Living longer than I had intended
Something must have gone right.


Unde te duci cand pleci de acasa?

Posted: August 24th, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , , | No Comments »

Ma refer, bineinteles, metaforic. Unde te poarta gandurile? Spre alta casa? Alte intamplari? Alte locuri in care ai vrea sa fii si nu esti?

Uneori ma apasa tare sentimentul ca nu am cunoscut inca toate persoanele care or sa aiba un rol decisiv in viata mea, ca nu am cumparat canapeaua care va fi a mea, in casa mea, in locul meu, uneori ma apasa ca inca habar nu am cat mai am de zambit si de plans, in acelasi timp si poate in aceleasi cantitati. Uneori ma apasa faptul ca o sa ma sperii de multe ori si poate o sa paralizez de si mai multe ori de cat am reusit pana acum.

Uneori ma apasa faptul ca am aflat ce voiam sa aflu, stiu ce voiam sa stiu si totusi universul nu s-a dat cu fundul in sus si lucrurile sunt in continuare intr-un minunat status quo, cu singura diferenta ca eu stiu.

Uneori ma intreb care dintre Silvii este cea reala, daca nu cumva sunt toate si daca e asa, e crunt, pentru ca pot sa fiu in atatea feluri incat ma sperie rau, rau.

Un lucru stiu: canapeaua va fi moale cu multe perne, o sa am biblioteca, loc pentru bicicleta, loc pentru toate Silviile, un vecin care sa aiba mereu miere pentru cafea cand eu nu am si doamne, sper sa nu am caini in fata locului unde voi locui, in afara de aia ai mei, la fel cum sper sa am vecini care nu fac zgomot sau, daca fac, fac cand nu sunt eu acasa. Atatia ani in chirie te invata multe.