Totul poate sa fie mai bine

Posted: August 30th, 2011 | Author: | Filed under: Ce-am mai văzut, citit, auzit | Tags: , , | No Comments »

Intotdeauna e loc de mai bine. Daca nu vezi asta, inseamna ca ceva te-a limitat. Bineinteles ca, la cate posibilitati ni se deschid in fata, la cate ocazii de a inventa cate un univers nou pe secunda, la cum se desfasoara uneori lucrurile intr-un ritm ametitor, e chiar straniu sa nu crezi ca nu poate fi mai bine.

Uneori imi imaginez ocazii in care ar fi fost lucrurile altfel, fie ca le-as fi facut eu altfel, fie ca le-ar fi facut altii. Constatarea, intotdeauna, e ca viata de acum ar fi fost alta. Poate mai buna, poate mai putin buna; insa eu n-as fi stiut, pentru ca nu as fi avut termen de comparatie, cum nu am nici acum.

Toate chestiile din viata mea, multe, putine, toate stagnarile si toate dezvoltarile , toate clipele in care am crezut ca am curaj si toate zilele in care m-am simtit cea mai lasa creatura, toata lipsa mea de incredere in mine duminica si exageratul optimism de miercuri, toate astea ar fi putut sa fie altfel. Si atunci, eu cine as mai fi fost?

Va recomand din suflet Pestera lui Saramango. O carte atat de frumos scrisa, incat am citit-o dramuit. Am carti pe care le citesc intr-o noapte, intr-un delir al cititorului care descopera o lume noua, dar am si carti pe care le citesc aproape ceremonios, cu pixul in mana, luand notite si rezervandu-mi 20 de pagini pe zi, pentru a nu le termina prea repede.

Cartea m-a fascinat prin scriitura, una calma, deschisa, o scriitura deosebita, care m-a atins. Mi-a placut in mod deosebit si frazarea ce parea sa nu aiba sfarsit, lipsa de paragrafe si de impartire a cartii in dialoguri, pentru a crea un univers si un timp in care simti ca poti sa intri, neobservat, oricand.

Personajele memorabile, cainele Gasit si drama unui univers ce sta sa moara sunt de asemenea motivele pentru care cartea asta mi-a ajuns la suflet. Un alt motiv este acela ca, daca ne raportam la omenire prin mitul pesterii al lui Platon, s-ar putea sa descoperim ca umbrele sunt mai fascinante decat realitatea si ca, privind inspre real, de multe ori o sa gasim ruina, tristete si abandon. Insa asta nu ar trebui sa ne opreasca din a alege realul si lumea in care traim. La urma urmei, umbrele sunt umbre si din nimicul ce ni se pare ca ne inconjoara se pot crea frumuseti eterne, reale, vii si aici, acum. Ce conteaza ca lucrurile, oamenii cad in ruina? Sunt atatea chestii care ne pot salva. Majoritatea pornesc chiar din noi.

O sa mai citesc cartea asta cand o sa-i vina timpul. Oricum, asa cum am spus, o recomand. O recomand pentru ca intotdeauna totul poate sa fie mai bine, la fel de bine cum “totul” poate sa fie o magnifica iluzie.



Leave a Reply