Nowhere man*

Posted: September 22nd, 2011 | Author: | Filed under: Eu cu mine | Tags: , , , | 4 Comments »

*Aici

M-am saturat de constanta senzatie ca m-am nascut prea tarziu. Ieri am stat si am scris pana in noapte si ma gandeam, ce simpla ar fi fost viata daca ma nasteam in vremurile in care a fi scriitor chiar era o chestie de lauda si de pe urma careia puteai sa traiesti. In vremurile in care nu erai asa de blamat daca erai boem, in vremurile in care a sta si a citi si a scrie nu erau activitati de relaxare, ba chiar erau un soi de full time job.

M-am cam saturat sa ma simt pierduta intr-o lume care da, imi place, dar din care, de cele mai multe ori, nu prea inteleg mare lucru. Da, am vazut Midnight in Paris si am inteles morala filmului, dar am un obicei suparator de a uita repede.

Si tocmai pentru ca uit repede, uit de ce am facut unele chestii si nu le-am facut pe altele. Imi mai trebuie, se pare, un carnetel, in care sa notez pe ore si pe motivatii diverse actiuni ale mele.


4 Comments on “Nowhere man*”

  1. 1 mihai said at 6:17 pm on September 26th, 2011:

    Poti sa fii boema si acuma, nu te judeca si nu te opreste nimeni :) Noi toti astia mic-burghezii (cei care teoretic am fi cei care “blameaza”) suntem prea ocupati sa ne platim ratele in banci, sa ne construim o cariera sau sa punem poze cu aia micii pe FB.

    Cat priveste “statul, cititul si scrisul de placere” mi-e teama ca e o imagine un pic inventata, daca nu chiar mitica. Sa o iau asa, en passant: Balzac muncea de nu mai stia de el, scria de dimineata pana seara ca sa-si poata plati creditorii, Stendhal nu stiu cum ma-sa a avut noroc sa prinda un post de atasat consular in Italia, si atunci cum sa nu scrii de placere? , Kafka lucra la Asicurazioni Generali, job caldutz si placut, Joyce nu stiu cum ma-sa supravietuia in Paris, my bet is on some crazy American lady care-i platea facturile, Proust avea o mostenire or something, si chiar daca n-ar fi avut, ca reprezentant al clasei homo-sexuale sigur avea pe cineva care il sprijinea… si as putea continua.

    E scris undeva pe la un muzeu din Vest: “Fiecarui timp, arta sa. Artei, libertatea”, ceea ce, translatat la vremurile noastre, inseamna ca arta romanului/scrisului e cam depasita, nu prea le vad pe gospodinele din zilele noastre citindu-i pe Vakulovski sau Martin Amis asa cum bunicile noastre le citeau pe Hortensia Papadat sau Virginia Woolf.

  2. 2 sunkissed said at 10:22 pm on September 26th, 2011:

    Da, stiu ca e imposibil sa scrii doar din placere… La un moment dat, chiar daca printr-o minune dumnezeiasca ai ajunge sa fii platit din scris, tot devine o corvoada, devine o meserie si atunci se duce pe suflet poezia. Ma tot gandesc la Stephen King, care atunci cand a scris Carrie traia intr-o rulota si lucra la o spalatorie. Si uite asa ma gandesc ca estetica uratului poate chiar functioneaza si in arta si din bube, mucegaiuri si noroi scoti tot felul de minunatii. Si poate asa tre sa fie. Pe de alta parte, nici eu nu le vad pe gospodine citind ;)

  3. 3 mihai said at 11:12 pm on September 26th, 2011:

    Tare asta cu Stephen King, n-o stiam, l-a facut un pic si mai mare in ochii mei :) Ai inceput sa vorbesti de estetica si m-ai pierdut :) da’ pe de alta mi-am adus aminte ca individul Arghezi a primit de la comunisti o o ditamai casa cu gradina pe Martisorului, pe langa Parcul Tineretului, acolo unde o amarata de gars. te duce la 200+ euro pe luna in this day and age. Si atunci cum ma-sa sa nu faci arta scriind de mucegaiuri si noroi cand nu trebuie sa te gandesti la intretineri, chirii, gaze, curent etc? :)

  4. 4 sunkissed said at 11:16 pm on September 26th, 2011:

    Oho, si prin cate a trecut King asta. Daca citesti “despre scris”, in afara de faptul ca afli multe despre scris, afli o gramada despre tot soiul de necazuri pe care trebuie sa le indure unii ca sa ajunga publicati – nu neaparat vanduti. E cel putin interesant. Cat despre Arghezi, uite exemplu ca te descurci in viata fiind scriitor :D


Leave a Reply