A sunkissed world

03 Nov, 2011

Into your thoughts, like a bad debt

Posted by: sunkissed In: Despre natura lucrurilor|If only

M-am gandit azi, intre o sesiune de mini-shopping, o plata de chirie (au, cat a crescut euro si ce naspa e sa fii om mare, dar asta e alta discutie cu totul, una chiar demna de noiembrie, deci sper sa mi-o amintesc pana la final de luna) – si niste drumuri prin Bucurestiul pe care simt ca l-am batut o gramada lunile astea, deci cum spuneam, m-am gandit la urmatoarele.

Ne gandim, majoritatea dintre noi, la ce vrem de la altii. Indiferent de genul de relatie pe care il avem cu ei, ne gandim la cum ar trebui sa se poarte. Cum ar trebui sa ne iubeasca parintii, iubitii, prietenii, cum ar trebui sa ne urasca dusmanii, gesturi specifice, scenarii intregi.

Dar nu cred ca ne gandim nici macar o milisecunda la cum ar trebui sa fim noi. Cat suntem dispusi sa dam? Pana unde ne ducem cu afectiunea si eventual injuraturile? Mai ducem ceva pana la final, oricare ar fi ala, cu patima? Sau iubim mediu, n-avem dusmani, avem persoane pe care nu le placem si pentru care punem eventual un status acid pe Facebook, parintii ni-i sunam sa nu zicem ca n-am facut-o azi. Dar cat am da, cu adevarat? Cand putem sa zicem ca ne punem inima pe tava, cand ne gandim la gesturi specifice pe care le-am face noi, pentru altii?

Probabil ca acum s-ar rasuci Kant in mormant si mi-ar spune, daca ar putea, ca ceea ce eu sustin este un imperativ ipotetic. Nu stiu, poate asa e. Dar nu ar strica din cand in cand sa mai si intindem mana pentru a da, nu pentru a lua. Sa facem lucruri pentru oamenii din viata noastra, chiar daca ne cer, chiar daca nu, chiar daca “lucruri” inseamna sa mergem cu ei la non-stop, sa ii mai sunam macar din cand in cand cand suntem ocupati sau chiar sa ne taram fundul pana la ei acasa la ora 4 doar pentru ca ne cheama acolo.

Si mi-ar placea asa de tare ca oamenii sa iasa din starea asta in care fiecare se crede buricul universului si nimeni nu mai intinde o mana spre altii, nici nu va inchipuiti cat. Sunt oameni care au nevoie de mana aia si nici macar nu se gandesc sa scrie despre asta pe un blog, pe FB, pe twitter sau mai stiu eu unde. Pur si simplu stau cuminti si asteapta.

E noiembrie si oamenii ar trebui sa mai puna o patura pe ei, sa se stranga unii in altii, sa nu-si dea drumul si totul sa fie ca un basm. E noiembrie si azi m-a speriat o frunza care a cazut. Noiembrie si am un fular mare, gros, alb, care imi aminteste de o iarna de demult, cand eram mititica si problemele oamenilor mari erau undeva, departe de tot.

Share this: Twitter | Facebook

No Responses to "Into your thoughts, like a bad debt"

Comment Form

Facebook LastFM StumbleUpon Twitter

Arhiva

November 2011
M T W T F S S
« Oct   Dec »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

About

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead." Bukowski

Silvia's books

American Gods
The Graveyard Book
Dance Dance Dance
Kafka on the Shore
Foundation
Prelude to Foundation
Lolita
One Hundred Years of Solitude
Slaughterhouse-Five
The Catcher in the Rye
The Blind Owl
Steppenwolf
Demian/Siddharta/Der Steppenwolf
The Glass Bead Game
Demian
Peter Camenzind
The Fairy Tales of Hermann Hesse
Gertrude
Knulp
Rosshalde


Silvia's favorite books »

Take a look



Kokoro by Natsume Sōseki