All this quietness

Posted: January 4th, 2012 | Author: | Filed under: La naiba! | Tags: , , , , , , | No Comments »

Nu inteleg de ce oamenii se incapataneaza in continuare sa faca chestii de pe 22 decembrie pana pe 7 ianuarie. Este absolut clar ca nimeni nu care chef de munca, la fel cum nimeni nu are chef sa patineze in picioarele goale la -10 grade purtand doar o camasa de noapte si fara sa fi mancat nimic inainte. Nimeni nu are chef sa raspunda la mesaje, mailuri, telefoane, cine o face, o face in scarba si in speranta ca esti cineva de la Telemarketing si nu de la munca.

In aceasta perioada, mi-as fi vandut cele mai de pret posesiuni dupa carti si bijuterii – deci probabil aparatul foto si hainele, ca ceea ce eu numesc computer deja este in stadiul de “da-i de manivela ca sa porneasca” – pentru momente de liniste, somn din ala bun de pana la 12, citit cele 100 000 de carti de pe lista de lecturi obligatorii si mai ales pentru senzatia aia de plictis pe care nu stim sa o apreciem.

Ce imi doresc, in viitorul apropiat, este sa am timp. Timp ca sa ma pot duce si eu, ca femeia, la coafor, timp si bani pentru o excursie in alte orase decat acasa si Bucuresti, timp sa fac curat asa cum imi place mie si cum imi ia toata sfanta zi, timp sa incerc cele 10 oje noi cumparate in ultimele luni, timp sa ies la cafea cu oamenii pe care ii iubesc, si sunt multi, timp sa imi inchei socotelile cu mine insami, in liniste, privind in tavan, timp sa incep carnetelul nou primit de Craciun, timp sa fac o prajitura si timp sa gatesc pui cu prune.

Cer prea mult? In schimb, am timp sa vin la munca in preaviz, sa fac in 8 zile ce nu s-a facut in 2 luni, timp sa ma uit in jur si sa ma deprim, pentru ca, asa cum am mai zis, urasc zona de Nord a orasului astuia, timp sa dau banii aiurea pe take out care nici macar nu imi place, timp sa beau aceeasi cafea la birou, privind la tastatura si la stiri si timp sa ma aranjez dimineata pentru 8 ore la birou cu doar doi colegi (oricum e mai bine fata de saptamana trecuta, cand am fost, in mare parte, singura).

Nu stiu daca e corect sau nu, dar cum asta este ceea ce am momentan, nu pot decat sa incerc sa fac tot ce pot eu ca sa fie bine. Vorba aia, daca usa e incuiata, iesi pe fereastra si tot asa. Trebuie sa gasesc o cale ca sa nu mai ajung acasa ca aseara, epuizata, cu durere de cap, ochi si spate, bagandu-ma in pat la 9 fara un sfert, ca o babuta.

 



Leave a Reply